Breaking News

image
Sursa foto: jurnal.md

Moldasig, la un pas să fie cedată la preț de nimic; Se planifica vânzarea cu 15 mil. de lei, deși costă 600 de mil. de lei

Compania de asigurări Moldasig, aflată sub sechestru în dosarul fraudei bancare, urma să fie vândută în următoarele zile la un preț derizoriu - 15 milioane de lei, deși prețul real al acesteia este de 600 de milioane de lei.

Procesul de înstrăinare a Moldasig a fost sistat, decizia fiind luată în cadrul Consiliului Suprem de Securitate.

„Conducerea Comisiei Naționale a Pieței Financiare ne-a informat care este situația la zi. Există riscuri în ceea ce ține de compania de asigurări Moldasig, și nu atât de activitatea acestor companii, cât de înstrăinarea acestei companii de către stat. Atunci când au fost puse sechestre în contextul fraudei bancare, a fost și Moldasig. În următoarele zile se planifica vânzarea acestei companii de asigurări, emisiei suplimentare, care este foarte mare, care are active de peste jumătate de miliard de lei. Se încerca înstrăinarea cu 15 milioane”, a precizat președintele Igor Dodon, după ședința CSS.

„A fost sistată această vânzare, a fost luată decizia ca statul să rămână în continuare proprietar, s-o reevalueze și să vândă la un preț real de piață. Banii care vor fi încasați de către stat de la vânzarea Moldasig vor fi utilizați pentru recuperarea furtului miliardului din sistemul bancar. A fost foarte important să fie luată această decizie, pentru că exista riscul ca această companie să fie înstrăinată doar cu 15 milioane, când activele reale sunt de peste 600 de milioane de lei”, a adăugat șeful statului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: