image
Sursa foto: Wall-Street.ro

Focar de pestă porcină africană, depistat într-o gospodărie din satul Cotiujeni, raionul Briceni

Testele de laborator au confirmat prezența virusului pestei porcine africane în probele recoltate de la porci domestici, dintr-o gospodărie din satul Cotiujeni, raionul Briceni.

Potrivit ANSA, subdiviziunea teritorială pentru siguranța alimentelor Edineț (cu raza de acoperire și a raionului Briceni) a fost notificată despre rezultatul testărilor de laborator, aceasta a demarat acțiunile stabilite pentru combaterea și eradicarea focarului.

A fost întrunită Comisia pentru Situații Excepționale Briceni, care aprobat un Plan de măsuri pentru combaterea și eradicarea acestui focar.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a demarat procedurile de notificare a structurile abilitate de la nivel național și din cadrul Uniunii Europene, Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor, precum şi alți parteneri externi despre apariția focarului de pestă porcină africană pe teritoriul Republicii Moldova.

Pe parcursul anului 2021 în regiunea respectivă, atât în Ucraina cât și România, au fost înregistrate mai multe cazuri de PPA la porci domestici și mistreți.

Ultimul caz de pestă porcină africană în Republica Moldova, a fost înregistrat la porci domestici în august, în s. Hănășenii Noi, Leova și care a fost eradicat cu succes.

Agenția solicită proprietarilor de porcine, să informeze urgent subdiviziunile sale teritoriale, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți. La fel, solicită proprietarilor de porci să nu utilizeze în hrană acestora resturi culinare și să respecte cerințele minime de biosecuritate.

Tot în acest context, cetățenii sunt îndemnați să nu procure produse alimentare din carne de porc, din țările vecine în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece acestea vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: