image
Sursa foto: 112.md

În perioada sărbătorilor de Paște, solicitările la 112 cresc cu 30 la sută

Nesăbuința în mâncare vă pot trimite direct la urgenţe şi vă pot strica orice urmă de bucurie. Toxiinfecțiile cu ouă, carne sau alcool, precum și incendiile generate de lumânări, sunt doar câteva dintre probleme. Oamenii sunt îndemnați să fie prudenți. În perioada sărbătorilor de Paște, Serviciul 112 lucrează în regim alert.

Paștele este o mare sărbătoare, însă nu și pentru cei care preiau apelurile la 112. Aliona Morogai, care face astfel de muncă mai bine de patru ani, ne-a spus care sunt cele mai grave probleme, în aceste zile.

„Incendiile pot să apară în case pentru că moldovenii lasă lumânările fără supraveghere. Se aprind casele. Lasă pe o față de masă lumânarea fără supraveghere și se aprinde ușor. Mai avem și tradiții, obiceiuri în diferite regiuni ale țării, unde de Paște se ard cauciucuri, ca un simbol de Paște. Chiar dacă acest lucru este interzis. Peste tot este interzis”, spune Aliona Morogai, operator 112.

Situația se complică atunci, când oamenii pierd controlul realității, după ce au băut prea mult alcool.

„De Paște, ca și la celelalte sărbători se consumă alcool, mult alcool. Se mănâncă bine. Foarte bine. Se mai bate lumea. Sunt persoane care își pierd cunoștința în biserică sau prin cimitire, dar acest lucru este un pic mai târziu, de Paștele Blajinilor.Spre exemplu persoana și-a pierdut cunoștința în biserică, unde de Paște sunt foarte mulți oameni și atunci jumătate dintre cei care se află acolo, solicită ambulanța. Fiecare crede că el este primul și până la el nu a solicitat nimeni ambulanța”, afirmă Alexei Josan, operator 112.

În perioada sărbătorilor de Paște, unele apeluri sunt mai speciale.

În aceste zile, apelurile la 112 cresc cu până la 30 la sută, spun operatorii.

„Ne așteptăm ca în zilele de Paște să avem cu 20-25 la sută. Dacă în zilele obișnuite sunt înregistrate în jur de 7 000 -7 500 de apeluri din partea cetățenilor, de sărbători ne așteptăm ca această cifră să ajungă și la 9 mii de solicitări.Ambulanța este cea mai solicitată, în jur de 70 la sută din apeluri sunt pentru ambulanță”, spune Ana Carpovici, purtător de cuvânt al Serviciului 112.

Potrivit statisticilor Serviciului 112, jumătate dintre apeluri reprezintă o non-urgență. Cel mai mare flux de apeluri este înregistrat în a doua parte a zilei, în intervalul de timp cuprins între orele 16.00 – 21.00.

Noutăţile partenerilor

comentarii: