image
Sursa foto: Profimedia

Maroc a intrat în istorie după ce s-a calificat în optimi la Cupa Mondială. Canada, "contraperformanță"

Maroc a reușit să se califice în optimile Cupei Mondiale 2022, după victoria cu 2-1 în fața Canadei, în ultima etapă din faza grupelor.

Marocanii au intrat în istorie cu această calificare, mai ales că ea a fost obținută de pe prima poziție a unei grupe în care au mai fost Croația și Belgia. De altfel, belgienii au și fost eliminați, iar Croația a terminat pe 2.

Este pentru prima dată în ultimii 24 de ani când o echipă africană câștigă grupa. Precedenta astfel de performanță a reușit-o Nigeria în 1998.

În plus, pentru a doua oară în istorie, două echipe africane, Maroc și Senegal, ajung în fazele eliminatorii ale unei Cupe Mondiale. În 1998 au mers mai departe Nigeria și Algeria.

Pentru Maroc, performanța este cu atât mai mare cu cât a terminat în fața a două semifinaliste de la Mondialul precedent, Croația și Belgia.

De cealaltă parte, învinsa Marocului, Canada, care se află la a doua participare la Cupa Mondială, a terminat competiția cu o "contraperformanță". A pierdut toate cele 6 meciuri ale sale din istoria participărilor la Mondiale.

Doar El Salvador mai are asemenea cifre.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: