image
Sursa foto: Getty Images

Pas uriaș făcut în Italia pentru reluarea Seriei A! Cluburile pot începe antrenamentele colective

Bundesliga, competiție care s-a reluatde pe 16 mai, creează un precedent favorabil în vederea restartului principalelor competiții fotbalistice de pe continent.

Vincenzo Spadafora, ministrul Sportului din Italia, a anunțat că echipele profesioniste vor putea relua zilele viitoare antrenamentele colective, iar data oficială pentru restartul Serie A va fi stabilită pe 28 mai, când a fost programată o ședință.

”Avem o veste excelentă, antrenamentele colective vor putea fi, în sfârșit, reluate. A fost adusă în discuție schimbarea protocolului inițial, lucru care s-a realizat. S-au clarificat perioadele necesare de carantină și izolare pentru loturi.

Am stabilit o ședință pentru data de 28 mai. Consideră că atunci vom putea avea toate datele necesare pentru a stabili când se va relua Serie A”, a declarat Vincenzo Spadafora, conform Gazzetta dello Sport.

În ultimele săptămâni, cluburile din primele două ligi ale Italiei au început, la bazele sportive, antrenamentele realizate în grupuri mici.

Serie A a fost primul campionat puternic din Europa care a fost suspendat, la începutul lunii martie, Italia fiind, la acel moment, țara de pe continent cel mai afectată de pandemia de coronavirus.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: