image
Sursa foto: PCCOCS

Contrabandă cu implanturi dentare în valoare de 3 milioane de lei, deconspirată: Patru persoane au fost reținute

Grup criminal specializat în contrabană cu implanturi dentare și articole pentru proteze dentare, inclusiv aparataj și tehnică pentru cabinetele stomatologice în sumă de peste 3 milioane de lei, a fost deconspirat de către polițiști și procurori. Patru persoane au fost arestate.

Potrivit PCCOCS, membrii grupului criminal organizat din perioada anului 2017 – prezent, au organizat o rețea infracțională de contrabandă cu implanturi dentare și articole pentru proteze dentare, organizatorul și beneficiarul fiind un cetățean al Turciei, care de comun cu mai mulți moldoveni transportau marfa ilegal pe teritoriul țării fără a fi supusă controlului vamal.

Obiectele erau importate din Turcia și introduse pe teritoriul Republicii Moldova, atât prin punctul vamal Leușeni cât și prin Aeroportul Internațional Chișinău.

Ulterior, mărfurile erau comercializate pe teritoriul țării de către membrii grupului infracțional, așa numiții curieri, clinicilor stomatologice private, cu un preț mai redus față de prețurile oficiale stabilite.

În rezultatul a 12 percheziții au fost depistate și ridicate obiectele introduse prin contrabandă în valoare de 3 milioane de lei, fiind arestate patru persoane.

Indivizii riscă închisoare pe un termen de la trei la zece ani.

PCCOCSPCCOCS

PCCOCSPCCOCS

PCCOCSPCCOCS

PCCOCSPCCOCS

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: