image
Sursa foto: Getty Images

Fără schi în toată Uniunea Europeană: Liderii UE discută despre închiderea stațiunilor până cel puțin după sărbători

Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, concomitent cu creșterea ratei de răspândire a virusului Sars-Cov-2, liderii europeni se văd puși în fața unei decizii importante: cum va arăta vacanța de iarnă a europenilor și ce se întâmplă cu stațiunile de schi. Subiectul a fost discutat și la ultimul Consiliu European, însă nu s-a ajuns la o decizie, urmând ca tema să fie reluată la următoarea reuniune a liderilor UE din luna decembrie.

Până atunci, pozițiile sunt divergente, țări precum Austria își doresc să mențină deschise stațiunile montane care aduc venituri de miliarde de euro, în timp ce Italia cere închiderea stațiunilor în toată Europa, cel puțin până după Crăciun și Anul Nou.

Germania vrea un acord european pentru închiderea stațiunilor de schi

Germania, care deține președinția Consiliului UE, caută un acord cu țările din Uniunea Europeană pentru a ține stațiunile de schi închise până la începutul lunii ianuarie, în încercarea de a stopa răspândirea coronavirusului, scrie BBC.

„Voi spune acest lucru deschis: nu va fi ușor, dar vom încerca (nr. un acord european pentru închiderea stațiunilor de schi)”, a spus cancelarul Angela Merkel, după o discuție cu liderii regionali.

Premierul italian Giuseppe Conte a cerut deja menținerea închisă a stațiunilor de schi până cel puțin după sărbătorile de iarnă. Italia cere însă o decizie la nivelul întregii Uniuni Europene.

„Dacă Italia ar decide să oprească toate teleschiurile fără niciun sprijin din partea Franței, Austriei și a celorlalte țări, atunci turiștii italieni ar risca să plece în străinătate și să aducă virusul în Italia”, a declarat Conte, într-un interviu TV.

Mulți italieni se îndreaptă spre pârtii în vacanța de Crăciun și Anul Nou, iar perioada este o parte vitală a economiei locale pentru stațiunile de schi din toată Europa.

Staţiunile de schi din Italia generează venituri anuale de circa 11 miliarde de euro, dintre care o treime provin din vacanţele petrecute de italieni în Alpi şi Dolomiţi de Crăciun şi Anul Nou.

Franța anunță că stațiunile vor rămâne închise, Austria vrea compensații financiare de la UE

Președintele Emmanuel Macron a precizat marți că stațiunile de schi din Franța vor rămâne închise până la Anul Nou.

Austria și-a exprimat îngrijorarea cu privire la un plan la nivelul UE, ministrul finanțelor, Gernot Blümel, susținând că, dacă UE va forța ca stațiunile de schi să rămână închise, „atunci vor trebui să plătească compensații de miliarde de euro”.

„UE va fi nevoită să acorde despăgubiri echivalente cu 80% din aceste venituri, în linie cu schema de ajutor adoptată de Guvernul austriac pentru companiile afectate de Covid-19”, spune Blümel.

Elveția nu se află în Uniunea Europeană și, spre deosebire de alte destinații alpine, stațiunile sale de schi sunt deja deschise, astfel încât schiorii care nu își pot petrece vacanțele de iarnă în țările vecine ar putea merge acolo.

Aceast lucru a atras însă criticile Organizației Mondiale a Sănătății. „Odată ce ratele de infecție scad, putem fi la fel de liberi pe cât vrem. Dar chiar acum? Ar trebui să se deschidă stațiunile de schi? În ce condiții?”, a criticat OMS decizia Elveției de a deschide stațiunile montane.

Care este poziția României

Întrebat, miercuri, despre disputa din Europa în legătură cu închiderea stațiunilor montane, președintele Klaus Iohannis a evitat un răspuns clar.

„La ultimul consiliu la care am participat nu s-a discutat despre perioada de vacanță, dar între timp știu că în Consiliul Uniunii - care este puțin altceva, sunt ambasadorii sau adjuncții ambasadorilor -, s-a discutat mult despre stațiunile montane în perioada de vacanță. Opiniile sunt divergente, ca să mă exprim așa, iar în ce privește România, noi vom elabora reglementări specifice și vom comunica aceste lucruri, însă măsurile generale rămân valabile și se aplică la toată lumea, indiferent dacă este pe schi, pe patină sau se duce pur și simplu să admire peisajul. Măsurile, restricțiile care sunt în vigoare pentru toată lumea sunt în vigoare și pentru stațiunile de la munte”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

În stațiunile montane din România au început deja pregătirile pentru sezonul de schi, pe mai multe pârtii de pe Valea Prahovei sau din Straja au fost deja pornite tunurile de zăpadă artificială pentru pregătirea pârtiilor, scrie digi24.ro.

Noutăţile partenerilor

comentarii: