image
Sursa foto: Profimedia

Măsuri în fața crizei energetice în Europa: Guvernul ungar controlează, începând de astăzi, comerţul cu lemn de foc

Guvernul ungar controlează, începând de astăzi, comerţul cu lemn de foc prin intermediul unor noi reglementări, care includ dreptul preferenţial al statului la cumpărare şi o posibilă interzicere la export a acestui produs, pe care Budapesta îl consideră cheie în alimentarea energetică a ţării.

Măsurile au fost adoptate printr-un decret publicat în Monitorul Oficial marţi noapte, la câteva ore după ce a fost întreruptă sosirea de petrol rusesc în Ungaria prin oleoductul Druzhba.

Exporturile de lemn de foc, „de importanţă strategică în alimentarea cu energie a Ungariei”, se vor putea realiza numai după o aprobare din partea autorităţilor, care au în plus, începând de miercuri, drept preferenţial de achiziţie, semnalează documentul.

„Decretul a fost redactat pentru a asigura alimentarea cu combustibili controlând, reglementând şi, în anumite cazuri, interzicând exporturile de lemn de foc”, a spus ministrul Agriculturii, Istvan Nagy, citat de agenţia MTI.

Lemnul achiziţionat de stat va fi folosit pentru alimentarea celor care au nevoie, precum instituţiile de stat şi consiliile locale, subliniază sursa citată.

Aceste noi măsuri se adaugă altora adoptate după ce Guvernul lui Victor Orban a declarat pe 13 iulie stare de urgenţă energetică în ţară, puternic dependentă de furnizările de hidrocarburi din Rusia.

Printre altele, gospodăriile al căror consum de gaze sau de electricitate depăşeşte o anumită limită vor trebui să plătească un preţ mai ridicat, ceea ce a declanşat o creştere a cererii de lemn de foc ca sursă alternativă.

Pădurile acoperă 21% din suprafaţa Ungariei, cu peste 400 milioane metri cubi de arbori, conform datelor portalului economic Portfolio.hu. Exploatarea, în ultimii 10 ani, a fost în medie de 7,5 milioane metri cubi.

Recent, Budapesta a relaxat anumite criterii de protecţie a mediului pentru a permite mai multe tăieri de arbori, scrie EFE, citat de Agerpres.

Ungaria cumpără din Rusia 65% din petrol şi 85% din gazele naturale pe care le utilizează, ceea ce o face foarte vulnerabilă la actuala criză energetică.

Noutăţile partenerilor

comentarii: