image
Sursa foto: Jurnal.md

Un tânăr din Rezina riscă șase ani de pușcărie, după ce ar fi încercat să mituiască un polițist

Un tânăr din Rezina riscă șase ani de pușcărie, după ce ar fi încercat să mituiască un angajat al poliției. Acesta i-ar fi propus omului legii 1000 de lei mită pentru a-l determina să renunţe la aplicarea amenzii pentru conducerea automobilului fără acte.

Potrivit denunţătorului, tânărul din Rezina ar fi fost stopat anterior de poliţia din Cahul în timp ce se afla la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare din regiunea transnistreană.

Pentru că a fost constatată lipsa actelor permisive pentru deplasare, agenţii de circulaţie au întocmit un proces-verbal şi au reţinut unitatea de transport.

La data de 12 februarie, şoferul a încercat să soluţioneze problema chiar în biroul comandantului plutonului Cahul, Taraclia, Vulcăneşti, propunându-i 1000 de lei, dar a fost denunţat la CNA.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 325 cod penal - corupere activă. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă închisoare până la șase ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unități convenționale. Bănuitul şi-a recunoscut vina şi este cercetat în stare de libertate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: