image
Sursa foto: Instagram

Anastasia Davydova, multiplă campioană a Rusiei la înot, a părăsit definitiv țara, după ultimul ordin al lui Putin

Anastasia Davydova (39 de ani), multiplă campioană olimpică la înot sincron, care ocupa în prezent funcţia de secretar general al Comitetului olimpic rus (ROC), a părăsit Rusia, pe fondul mobilizării parţiale decretate în această ţară, în vederea "operaţiunii militare" din Ucraina, cum o denumeşte Kremlinul.

Davydova a informat personalul centrului său de înot sincron din Moscova despre plecarea sa şi despre dorinţa ei de a părăsit definitiv ţara.

Antrenorul principal al echipei naţionale de înot sincronizat a Rusiei, Tatiana Pokrovskaia, a dezvăluit cum a aflat de decizia fostei mari sportive, figură marcantă a Rusiei în ultimii ani.

”Ieri, personalul centrului nostru a primit un email de la Anastasia Davîdova, în care îşi anunţa plecarea din Rusia. Ea nu a precizat motivele decizie sale, a informat doar că a făcut acest lucru şi că nu are intenţia de a se întoarce”, a spus Pokorovskaia, potrivit Inside.

Dacă în Europa şi în alte ţări Anastasia Davydova este mai puţin cunoscută, în Rusia această fostă sportivă, cu cinci titluri olimpice, 13 titluri mondiale şi şapte titluri europene în palmares, este o adevărată vedetă şi o personalitate publică de rang înalt, care a fost decorată anterior de preşedintele Vladimir Putin.

Marţi, agenţia TASS a relatat că Anastasia Davydova a părăsit Rusia şi nu are de gând să se întoarcă. Săptămâna trecută, preşedintele Comitetului olimpic rus, Stanislav Pozdniakov, a declarat că sportivii ruşi ar trebui să se simtă onoraţi să fie chemaţi şi să servească în operaţiunea militară a lui Vladimir Putin.

Citeşte mai mult despre

comentarii: