image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

MP „Unirea” își exprimă solidaritatea cu cei peste 3000 de cercetători care riscă să rămână șomeri; Cer demisia lui Popovici

Formațiunea „Unirea” a depus azi un demers la Parlament în care își exprimă solidaritatea și îngrijorarea în legătură cu situația comunității academice din RM. Reprezentanții mișcării cer demisia ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, prin inițierea de către deputați a unei moțiuni de cenzură.

Răfuiala cu oamenii de știință a început în septembrie 2017, atunci când a fost adoptat noul Cod al Științei și Inovării. Vechiul Cod prevedea trecerea treptată a Institutelor de Cercetare Științifică din subordinea AȘM, către universități și nu în subordinea Ministerului Educației, adică a Guvernului, cum este în prezent.

Institutele de istorie, limbă și literatură română și cele din domeniul socio-umanistic urmau să rămână în subordinea AȘM.

Lucrurile au degradat vertiginos, susțin reprezentanții MP Unirea, de când ministrul Educației, Culturii și Cercetării este Corneliu Popovici, fost consilier al președintelui RM, Igor Dodon.

În acest an, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare a distribuit peste 200 de milioane de lei mai multor proiecte depuse de institutele de cercetare și universități, însă, au fost picate proiectele înaintate, în mare parte, de istorici, lingviști, politologi și juriști și ca rezultat peste 3000 de cercetători riscă să rămână șomeri.

„Se dorește restaurarea identității naționale sovietice, pentru că nu e vorba numai despre un atac asupra institutelor de cercetare științifică, ci despre o ofensivă bine gândită asupra identității noastre naționale, asupra istoriei românilor. După toate acțiunile întreprinse de exponenții PSRM, putem concluziona că Igor Dodon și exponenții PSRM doresc să rescrie istoria RM pentru a acoperi crimele înfăptuite de Armata Sovietică și Armata Federației Ruse, care până în prezent staționează ilegal pe teritoriul RM”, susțin reprezentanții mișcării.

Având în vedere circumstanțele grave în care s-au pomenit oamenii de știință, MP Unirea a solicitat deputaților revizuirea Codului Științei și Inovării astfel încât Institutul de Istorie, Institutul de Limbă și Literatură Română, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice să revină în subordinea și finanțarea Academiei de Știință a Moldovei. Totodată ei au cerut demisia ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, prin aplicarea unei moțiuni de cenzură.

Noutăţile partenerilor

comentarii: