image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Moțiunea împotriva ministrului Justiției, respinsă; Ce spune Litvinenco, întrebat dacă e gata să dea telefonul la control

Moțiunea simplă împotriva politicilor Ministerului Justiției, depusă de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, a fost respinsă de majoritatea parlamentară.

Potrivit textului moțiunii, pe parcursul unui an, partidul de guvernământ „a făcut tot posibilul să subjuge ideea de justiție independentă, iar ministerul Justiției a creat un sistem prin care anumiți procurori sau judecători acționează doar la directivele prețioase ale PAS”.

„Un grup de hoți care vor să scape de pușcărie au depus o moțiune simplă, folosindu-se de un grup de deputați. (...) Oamenii ne-au ales ca să oprim nelegiuirile nesfârșite ale acestei grupări și asta facem. Pe șefii acestor grupări de hoți îi știe toată lumea - Plahotniuc, Șor, Platon. Ei stau ascunși în afara țării, dar pentru că justiția îi ajunge acolo unde sunt, aceștia au început să cheltuie bani furați ca să scape. Au făcut moțiune și vor să oprească ceea ce vrea o țară întreagă de mult timp - dreptate și hoții la pușcărie”, a comentat Sergiu Litvinenco de la tribuna Parlamentului.

În contextul spargerii contului său de Telegram, ministrul Justiției a fost întrebat dacă este gata treacă poligraful sau să dea telefonul la control.

„Aceste spargeri au fost făcute cu încălcarea gravă a legii și automat instituțiile statului, presupun eu, urmează să se auto sesizeze. Cea mai bună sau cea mai credibilă minciună este atunci când se amestecă adevăr, semiadevăr și minciună. La aceste lucruri vă pricepeți foarte bine. Pe alocuri îi întreceți pe curatorii voștri care susțin războiul”, a răspuns Litvinenco.

Aceasta este a doua moțiune simplă împotriva lui Sergiu Litvinenco înaintată de BCS.

Noutăţile partenerilor

comentarii: