image
Sursa foto: CSM.MD

Adevăratele performanțe intelectuale ale Rodicăi Berdilo

Magistrata Rodica Berdilo care a declarat nule alegerile locale din mun. Chișinău câștigate de Andrei Năstase a fost numită în funcție în mai 2016. Colegiul pentru Cariera și Selecția Judecătorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat în noiembrie 2015 candidatura Rodicăi Berdilo, deși aceasta nu a acumulat cel mai mare punctaj.

Rodica Berdilo este absolventă a Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova. La 14 decembrie 2005, a început să lucreze ca grefieră la Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, reușind să ajungă mai târziu asistentă judiciară la aceeași instanță.

La 31 martie 2015, Berdilo a absolvit cursurile de formare inițială a candidaților la funcția de judecător (cu media 9,63) ale Institutului Național al Justiției.

Datele privind performanțe sale intelectuale denotă un contrast vădit între elogiile membrilor Consiliului Superior al Magistraturii și succesele sale la carte. De exemplu, Colegiul apreciază cunoașterea de către candidată a „limbilor de lucru” ale Curții Europene a Drepturilor Omului, anexând drept probă un certificat emis de Alianța Franceză pentru nivelul A 1.1, cunoștințe minime de înțelegere, un pic mai sus de alfabet.

De asemenea, același colegiu apreciază performanțele academice ale Rodicăi Berdilo, aceasta s-a specializat în dreptul economic, reușind să elaboreze un articol științific împreună cu Iurie Mihalache, doctorul în drept, conferenţiar universitar la Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”. Potrivit materialelor anexate la dosar, Berdilo ar fi participat la seminare științifice, dar fără comunicări, mai exact, nu a participat, ci a audiat rapoartele altora.

Nivelul A 1.1 la limba franceză

În baza acestor performanțe „deosebite”, CSM a promovat-o pe candidata Berdilo Rodica la funcția de judecător, deși a avut un număr mai mic de puncte decât alți candidați. Ca să-și argumenteze decizia, CSM a invocat experiența vastă a candidatei în sistemul judecătoresc:

„Cu toate că Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor a acordat candidatului la funcția de judecător, B.I., un punctaj mai mare decât candidatului Berdilo Rodica, ținând cont de rezultatele obținute în urma absolvirii Institutului Național al Justiției, caracterul activității în funcția de specialitate juridică, Consiliul conchide că candidatul la funcția de judecător, Berdilo Rodica, prevalează asupra candidatului B.I. Mai mult ca atât, Consiliul ia în considerație faptul că Berdilo Rodica, pe lângă experiența ce a avut-o în sistemul judecătoresc, de peste zece ani, a absolvit și Institutul Național al Justiției, cu media 9.70”.

În experiența sa vastă, de doi ani, magistrata Rodica Berdilo a reușit să se facă cunoscută și datorită deciziei pe care a luat-o la 13 decembrie 2017 în cazul lui Igor Gamrețki. Acesta fusese condamnat definitiv pentru trafic de influență și trucarea licitației pentru amenajarea parcărilor cu plată în capitală.

Berdilo a anulat dispoziția prin care primarul interimar al capitalei, Silvia Radu, l-a demis pe Gamrețki, restabilindu-l pe acesta în funcția de șef al Direcției generale transport public și căi de comunicație.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: