image
Sursa foto: seville-traveller.com

Călătoriile cu trenul în Spania vor fi gratuite patru luni; Condiţiile pe care trebuie să le respecte cetăţenii

În iunie, Spania a anunţat că doreşte să facă gratuite călătoriile cu trenul, astfel că, de la 1 septembrie până la 31 decembrie, cetăţenii pot merge cu trenurile locale şi regionale fără să plătească.

Autorităţile spaniole au anunţat că începând cu data de 24 august pot fi solicitate biletele gratuite. Reducerea va fi sub forma unui cod QR în aplicaţia Renfe, cod ce va putea fi scanat la gară, de fiecare dată. Pot aplica pentru reduceri şi cei care nu sunt cetăţeni spanioli, scrie Hotnews.

Persoanele care vor să se înscrie trebuie să plătească o garanţie de 10 euro, bani care vor fi returnaţi dacă au fost efectuate cel puţin 16 călătorii în cele patru luni cât funcţionează aceste reduceri.

De asemenea, autorităţile spaniole spun că vor fi gratuite călătoriile pe trenurile Renfe de tip Cercanías, Rodalies (Catalonia) şi Media Distancia. Garanţia va fi de 20 de euro pentru călătoriile făcute cu trenurile Media Distancia, dar sunt eligibile doar cele de până la 300 km.

Din păcate, călătoriile cu trenurile de mare viteză nu vor fi gratuite, dar se va aplica o reducere de 50% pentru durate de până la 100 de minute.

Noutăţile partenerilor

comentarii: