image
Sursa foto: Getty Images

Serbia e cu Novak Djokovic: Premierul țării, atac la contestatarii lui Nole

Criticat și pus la zid de mai toată lumea, după dezastrul de la Adria Tour, Novak Djokovic (33 de ani) și-a găsit un aliat de rang înalt. Prim ministrul Serbiei, Ana Brnabic (44 de ani), a sărit în ajutorul liderului ATP.

Într-un interviu acordat presei locale, premierul a spus că ar vrea ca Djokovic să fie scutit de atacurile la care e supus. ”Aș prefera ca lumea să mă blameze pe mine, ca prim ministru, dacă asta ar însemna că Novak e lăsat în pace”, a declarat Brnabic.

”E greșeala noastră, că noi am ridicat restricțiile. Dacă nu am fi făcut asta, turneul nu s-ar fi jucat, așa că lăsați-l pe omul care dorea să facă ceva bun și curajos”, a mai zis premierul, care i-a taxat pe cei care ”stau pe canapea și critică bunele intenții ale lui Djokovic”.

”Îl susțin total. El a vrut să facă bine și să strângă bani nu doar pentru noi, în Serbia, ci și în scop umanitar. În această pandemie, nu știi dacă era momentul potrivit pentru acel turneu”, a explicat Ana Brnabic.

Un alt sârb celebru, Nemanja Matic, mijlocașul formației Manchester United, l-a apărat pe Novak Djokovic, lovit din toate părțile.

"Nu este vina lui. Lumea trebuie să înțeleagă că situația din Serbia a fost mai bună decât în Anglia. Factorii de decizie din Serbia le-au permis oamenilor să facă ce vrea, să iasă în mall-uri, să se plimbe pe străzi. Totul a fost deschis.

Ceea ce vreau să spun este că Novak nu a greșit când a organizat acest turneu. El a vrut să-i ajute pe jucători să aibă meciuri în picioare. Eu consider că el nu a greșit cu ceva”, a zis fotbalistul.

La Adria Tour, turneu jucat la Zadar (Croația) și Belgrad (Serbia), au fost depistați pozitiv cu coronavirus mai mulți sportivi și oameni din staff-urile jucătorilor, inclusiv Novak Djokovic și Jelena, soția sa. Printre ei, Grigor Dimitrov, Borna Coric, Marko Paniki (preparatorul fizic al lui Djokovic), Kristijan Groh (antrenorul lui Dimitrov), Viktor Troicki şi soţia sa însărcinată.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: