image
Sursa foto: Facebook/IgorDodon

Cele 90 de secunde definitorii din discursul lui Igor Dodon

Igor Dodon a avut un discurs absolut detestabil între cele două tururi de scrutin. Și-a continuat retorica în același stil și în ziua turului II, când a arătat că nu știe să piardă nici măcar atunci când diferența față de câștigător este uriașă. Totuși din discursul lui Igor Dodon trebuie desprinsă o idee definitorie, extrem de importantă, pentru că are la baza sa un mare adevăr.

A punctat Dodon euforia creată în jurul victoriei Maiei Sandu. O euforie care, spune el, s-a mai văzut când Dorin Chirtoacă a ajuns primar al capitalei sau când Vlad Filat a fost votat premier. Și place sau nu, Dodon a spus un adevăr. De fiecare dată a fost mare euforie. Iar starea de euforie a fost urmată de dezamăgiri pe măsură.

Să nu uităm că și euforia renașterii naționale din anii '90 i-a adus pe comuniști la putere cu un scor covârșitor. Apoi, după câțiva ani de euforie cu AIE la guvernare, Dodon a câștigat funcția de președinte.

Nu putem să trecem cu vederea și faptul că vreo 10 ani de Dorin Chirtoacă primar și câteva luni de Andrei Năstase ministru l-au propulsat pe Ion Ceban la Primărie.

Iar indulgența din mandatul de premier al lui Iurie Leancă a dus la furtul miliardului, „eveniment” care ne-a făcut cunoscuți în toată lumea.

Victoria de ieri, din prezidențiale, la fel ca și schimbarea din 2009, au venit în urma unor frustrări și uri enorme la adresa puterii. Iar după 2009, destul de mulți au ales să fie mult prea indulgenți cu o guvernare care a creat cei mai îngrozitori monștri politici din istoria Republicii Moldova.

Așa că Igor Dodon, atunci când amintește de „idolii” de moment ai alegătorilor proeuropeni nu greșește. El se încurajează pe el și își încurajează electoratul. Că ar putea urma revanșa. Că ar putea să se repete anii 2001 sau 2016.

Și, de fapt, își developează strategia pentru următoarea perioadă.

Votul unei mari (poate ultime) speranțe

Maia Sandu a câștigat atunci când foarte puțini mai credeau că poate fi posibil. Dacă la început de 2020 cineva ar fi spus că Sandu îl va depăși pe Dodon la o diferență de 250 de mii de voturi, ar fi fost numit nebun.

Și totuși s-a întâmplat. Pentru că pe lângă faptul că Dodon e corupt, prorus, s-a înconjurat de majoritatea bandiților lăsați moștenire de Plahotniuc, a fost izolat internațional, a mai fost lovit și de pandemie, dar și de propria prostie, manifestată printr-o prestație halucinantă în campania electorală dintre cele două tururi.

Nu știu dacă Moldova a mai trăit vreodată atât de multă speranță. Și poate pentru că e ultima speranță. O nouă dezamăgire ar putea cântări mult prea greu.

Noi am văzut și ieri, la vot, că cel puțin o treime din populația activă a țării e plecată. Iar majoritatea covârșitoare a moldovenilor sunt plecați în ultimii 10 ani. Acei oameni, dar mai ales cei de acasă, care să nu uităm că s-au împărțit aproape egal între Sandu și Dodon, au nevoie și de fapte. De cu totul altfel de fapte decât ne-am obișnuit până astăzi.

Altfel, proporția celor plecați va crește.

Planul de sabotare a schimbării

Așa că euforia ar trebui lasată deoparte. Iar cei euforici ar trebui să înțeleagă că sistemul putred de corupt a primit o lovitură puternică la 15 noiembrie, dar nici pe departe suficientă pentru a fi distrus.

Să nu uităm că în iunie 2019 a mai fost o lovitură cel puțin la fel de dură, dar sistemul s-a regrupat rapid în jurul lui Igor Dodon. În plus acum, spre deosebire de iunie 2019, puterea e încă acolo.

Avem un Guvern de consilieri ai lui Dodon. În Parlament, el și noile „stele” în ascensiune ale oligarhiei din Moldova, Andronachi și Nichiforciuc, au majoritate asigurată prin Șor și transfugi.

În plus, există suficiente verigi slabe și în rândurile celor care aparent sunt în afara sistemului. Unele dintre aceste verigi s-au remarcat deja anul trecut. Și abia așteaptă să saboteze din interior.

Maia Sandu președinte, cu actualul Parlament, dar mai ales în actuala componență a Guvernului, nu va putea face absolut nimic. Cu cât această stare de lucruri se va prelungi, cu atât mai greu îi va fi Maiei Sandu să reușească să se impună.

Să admitem, prin absurd, că mai trec 4 sau 5 luni. Maia Sandu va fi președinte, dar la Guvern va rămâne Ion Chicu sau un alt Executiv propulsat de aceleași interese pe care le avem astăzi. Uzura va apărea foarte rapid. Încrederea se va eroda la fel de repede. Bandiții se vor regrupa, cum au făcut și după iunie 2019.

Cam ce rezultate ne-ar aștepta la un scrutin anticipat desfășurat peste un an, dacă lucrurile vor decurge în astfel de condiții? Nu e greu deloc de anticipat, mai ales când echilibrul electoral e atât de șubred și depinde de diaspora.

Valul schimbării nu trebuie domolit, ci doar intensificat. Avalanșa de speranță apărută duminică trebuie să fie folosită pe post de locomotivă în acest sens. Fără cel puțin un alt Guvern, absolut nimic nu se poate schimba. Și Moldova are nevoie de un Guvern continuator al schimbării.

Așa că, să fim atenți la aceste declarații. Planul de sabotare a schimbării e aici.

comentarii: