image
Sursa foto: ft.com

Parchetul European condus de Kovesi a deschis 300 de investigații privind fraude cu fonduri europene de 4,5 miliarde de euro

Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a deschis de la 1 iunie până în prezent 300 de investigații ce vizează posibile cazuri de fraudă cu fonduri europene în valoare de aproximativ 4,5 miliarde de euro.

Potrivit Parchetului European, o parte din investigații a fost atribuită instituției europene de către autoritățile naționale când Parchetul și-a început activitatea. Totodată, cele mai multe cazuri investigate de EPPO sunt noi, fiind inclusiv bazate pe informații primite din partea publicului.

De exemplu, în cadrul unei investigații din Cehia, trei persoane și, totodată, trei companii, sunt suspectate de fraudă, prin depunerea unor facturi false în cadrul unor presupuse proiecte științifice ce urmau a fi subvenționate de către Uniunea Europeană, scrie Biziday.

Principalul suspect este acuzat că a înființat o rețea complexă de companii offshore pe care a folosit-o pentru a crea oferte fictive și pentru a atrage milioane de euro în subvenții acordate de UE, din 2011 până în acest an.

Autoritățile naționale din statele membre au pus sechestru pe 10 milioane de euro în cele 300 de dosare aflate în derulare. Până acum, niciunul dintre acestea nu a vizat programul de împrumut Next Generation EU, în valoare de 800 de miliarde de euro: “Este încă prea devreme, banii tocmai au început să curgă și contractele trebuie încă atribuite”, a spus Tine Hollevoet, purtătorul de cuvânt al EPPO, care a mai precizat că instituția are în continuare un deficit de 120 de angajați.

Parchetul European este un organism independent al UE, responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii (de exemplu, fraudă, fraudă transfrontalieră, corupție).

Noutăţile partenerilor

comentarii: