image
Sursa foto: jurnal.md

Datoria de 700 de mil. de dolari a Moldovagaz, omisă din protocolul cu partea rusă, dar prezentă în discursul șefului ANRE

În timp ce negociatorii contractului dintre Moldovagaz și Gazpom de la Chișinău au evitat să pomenească cifra presupusei datorii istorice de 700 de milioane de dolari acumulată de Moldovagaz, în protocolul semnat cu partea rusă până la efectuarea unui audit independent al acestei creanțe, directorul ANRE, Ștefan Creangă a lăsat să se înțeleagă azi în cadrul unei conferințe de presă că nu are dubii referitor la această. El a sugerat că „cele 700 de milioane de dolari sunt rezultatul neajustării tarifelor”.

Directorul ANRE a-a arătat convins că tarifele la gaz nu vor crește mai mult decât a solicitat la momentul actual Moldovagaz. „Acest tarif este înalt dar el trebuie să ducă la echilibrarea sistemului și capacitatea consumatorului de a-l achita. (...) ANRE nu trebuie să admită devieri majore. Noi cunoaștem istoricul când nu au fost ajustate tarifele la timp și am ajuns la devieri sau datorii istorice. Toate aceste datorii istorice de care Dvs. ați auzit în presă, de 700 de milioane, toate aceste datorii sunt rezultatul neajustării la timp a tarifelor. Tarifele trebuie să fie corecte pentru a nu plăti mai mult în viitor”, a spus directorul ANRE.

Amintim că anterior vicepremierul Andrei Spânu, a declarat că unul din aspectele accentuate de partea moldovenească în cadrul negocierilor cu Gazprom a fost efectuarea unui audit independent al acestei datorii de 700 de mil de dolari pe care ar fi acumulat-o MoldovaGaz față de Gazprom.

Totodată Guvernul de la Chișinău a convenit că până la finele anului 2022 să fie semnată o înțelegere cu Guvernul Rusiei în domeniul energetic care va include păstrarea statutului SA Moldovagaz, inclusiv neaplicarea unor sancțiuni sau reorganizări forțate până la reglementarea datoriei pentru gazul oferit malului drept al Nistrului.

Andrei Spânu a precizat că în protocol nu figurează suma datoriei, ea va fi stabilită abia după efectuarea auditului independent.

În context, amintim că ANRE a aprobat azi cererea Moldovagaz care prevede majorarea de circa 2,4 ori, de la 4,2 lei, la 10,3 lei, a tarifelor la gazul natural pentru consumatorii finali, începând cu 1 noiembrie 2021. Tariful calculat cu TVA este de 11,08 lei. Ștefan Creangă a precizat că ANRE a luat doar act e tarifele prezentate de Moldovagaz reieșind din solicitarea Comisiei pentru Situații Excepționale privind aprobarea de noi prețuri până la 10 noiembrie și urmează să facă toate verificările de rigoare ale acestor tarife până la 30 noiembrie.

Noutăţile partenerilor

comentarii: