image
Sursa foto: imperialdent.md

Implantul dentar - cea mai modernă și sigură metodă de înlocuire a dinților

Îți lipsește unul sau mai mulți dinți? Să știi că această problemă este mai frecventă decât crezi. Cel mai probabil ești un candidat bun pentru un implant dentar. Pierderea unuia sau a mai multor dinți naturali are efecte negative ce afectează sănătatea, stima de sine și chiar viața socială, dar, din fericire, poate fi rezolvată cu un tratament la timp.

După extracția dinților, cauzată de cariile grave, rezorbția osului maxilar sau alte probleme orale, umplerea spațiului gol oferă cea mai benefică soluție pentru sănătatea și aspectul întregii cavității bucale. Astfel se evită migrarea dinților rămași în spațiul liber, pierderea osului de bază și alte complicații neplăcute.

Restaurările prin implant dentar reprezintă cea mai bună alternativă pentru înlocuirea dinților naturali, pentru că au o durată îndelungată de viață și un impact vizual important.

Ce sunt implanturile dentare?

Implanturile dentare sunt singurul tratament de restaurare ce înlocuiește atât porțiunea vizibilă a dinților, cât și rădăcina acestora. Acestea sunt formate dintr-un șurub metalic mic (corpul implantului) inserat în osul maxilarului sub linia gingivală, care va fuziona treptat cu acesta într-un proces natural numit osteointegrare. Înlocuind structura rădăcinii dintelui lipsă, implanturile dentare pot oferi o bază extrem de stabilă pentru un dinte artificial nou, sau pentru alte lucrări protetice dentare (inclusiv proteze fixe masive).

imperialdent.mdimperialdent.md

Implanturile dentare sunt ideale pentru înlocuirea dintelui și pot rezolva orice, de la un singur dinte lipsă până la întreaga gură. Multe persoane apelează la soluțiile pe bază de implant pentru a obține funcționalitate, o sănătate mai bună și un aspect estetic al zâmbetului. Implanturile arată, se simt și funcționează precum dinții adevărați. Având caracteristici atât de apropiate de cele ale dinților naturali, nu este deloc surprinzător că implanturile dentare sunt considerate cea mai modernă și sigură metodă de înlocuire a dinților. Iar alegerea unor implanturi premium este o investiție ce se răscumpără cu vârf și îndesat, acestea având garanție practic pe viață.

Din ce materiale sunt făcute implanturile dentare?

În general, implanturile sunt făcute din titan, un material extrem de durabil. Pe lângă forța și durabilitatea sa, titanul este un material biocompatibil, ceea ce înseamnă că poate rămâne în corp fără sa dăuneze țesuturilor vii. Aceste calități ale sale permit fuzionarea sigură și naturală dintre osul maxilarului și implant, pentru a oferi susținere maximă pentru un nou dinte artificial.

Dintele înlocuitor care se montează deasupra implantului este în general din oxid de zirconiu sau dintr-un alt material ceramic similar. Oxidul de zirconiu este suficient de puternic încât să reziste forței naturale de masticație și, în plus, poate fi ajustat la culoarea dinților naturali.

Cum funcționează implanturile dentare?

Designul atent creat al implanturilor reflectă structura dintelui real. Implanturile sunt șuruburi metalice de calitate, care funcționează ca o rădăcină a dintelui, plus coroane dentare cu aspect realist, ce redau forma adecvată și funcția zâmbetului chiar și după ce ai pierdut unul sau mai mulți dinți. În decurs de 3-6 luni implanturile trec prin procesul de osteointegrare în care se unesc cu masa osoasă și devin o parte permanentă a gurii.

În plus, dacă alegi implanturi dentare calitative, poți fi sigur că acestea nu doar că o să fie rezistente și vor păstra sănătatea dentară, dar vor și arăta bine. De exemplu, implanturile dentare premium în combinație cu dinții din oxid de zirconiu nu o să se observe în comparație cu ceilalți dinți.

Nu ezita - apelează la o stomatologie în Chișinău cu servicii calitative, care îţi vor asigura o sănătate dentară durabilă. La Clinica Stomatologică Imperial Dent găsești cei mai buni specialiști în domeniu, care îți vor întoarce nu doar zâmbetul de altădată, dar și încrederea și stima de sine.

Zâmbește, puterea zâmbetului e mare!

Noutăţile partenerilor

comentarii: