image
Sursa foto: euractiv.com

Europarlamentar: „Anularea alegerilor - un pas major înapoi făcut de autoritățile RM”; Ce mesaj i-a transmis lui Pavel Filip

Decizia de a pune sub semnul întrebării rezultatul unor alegeri democratice este un pas major făcut înapoi de autoritățile din Republica Moldova și este un gest care duce la pierderea încrederii instituțiilor Uniunii Europene în guvernarea de la Chișinău.

Declarațiile aparțin europarlamentarului Siegfried Mureșan și au fost făcute într-un interviu pentru Europa Liberă.

„Alegeri democratice desfășurate în bune condiții și evaluate a fi fost corecte și fără nereguli de către toți observatorii sunt invalidate fără nicio argumentație convingătoare. Și acest lucru este fără precedent într-un stat care are semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Nu s-a mai văzut acest lucru. Alegeri democratice, sistem pluripartinic - sunt condiții de bază pentru o relație bună a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și fără asta nimic nu merge în relațiile cu Uniunea Europeană. Și această decizie ridică serioase semne de întrebare. Este un gest fără precedent într-un stat care are un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană”, a declarat Siegfried Mureșan.

Europarlamentarul a comentat reacția premierului Pavel Filip care a spus că justiția ar fi făcut un deserviciu guvernării prin luarea acestei decizii.

„Prim-ministrul are un rol, mult mai important. Și anume domnia sa trebui să se asigure că Acordul de Asociere este respectat și că acele imperfecțiuni ale sistemului de justiție, dacă există, sunt îndreptate. Ca atare, domnia sa, ca om politic, nu are a pune presiune pe justiție, nu are dreptul să spună justiției în niciun caz cum să decidă, la fel cum nici eu nu spun cum să decidă. Astăzi în România asistăm un verdict cu privire la președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, și eu nu știu care va fi verdictul. Și nici nu am dreptul și menirea de a spune dacă dl Dragnea să fie condamnat sau achitat. La fel cum nici nu știu dacă domnia sa este vinovat sau nu. Justiția spune. La fel trebuie să fie și în Republica Moldova. Prim-ministrul nu are a spune justiției ce să facă, dar dacă există semne cum că independența justiției nu funcționează, atunci, în baza Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, domnia sa, guvernul său, ministrul justiției au obligația să îmbunătățească buna funcționare a acestor instituții. Deci, mesajul meu este: Lăsați vorbele, treceți la treabă!”, a spus Siegfried Mureșan.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: