image
Sursa foto: jurnal.md

Medicii de la SCR „Timofei Moșneaga” testați la prezența anticorpilor după 5 luni de la vaccinare; Care sunt rezultatele

Lucrătorii medicali de la spitalul clinic republican „Timofei Moșneaga”, vaccinați printre primii cu seruri Astra Zeneca și Pfizer, au fost testați la prezența anticorpilor.

Ca rezultat, conducerea spitalului informează că la aproximativ 5 luni după imunizarea completă împotriva COVID-19 a angajaților spitalului „Timofei Moșneaga”, atât persoanele imunizate cu Astra Zeneca, cât și cele imunizate cu Pfizer, au un răspuns imun puternic.

O altă concluzie a testării arată că, la 5 luni după rapel nu a fost înregistrat nici un rezultat negativ, în ceea ce privește nivelul de anticorpi postvaccinali.

„Reiterăm că, prin această acțiune, administrația spitalului dorește să se asigure că personalul este protejat și își poate desfășura activitatea în siguranță, lucru care este prioritar pentru conducerea SCR”, precizează conducerea instituției.

Pentru angajați imunizați cu Pfizer, au fost obținute următoarele rezultate: 

  • 86,8% au avut un titru de ≤250U/ml;
  • 2,63% au avut un titru cuprins între 200-250U/ml;
  • 5,26% au avut un titru cuprins între 150-200U/ml;
  • 5,26% au avut un titru cuprins între 50-100U/ml.

Pentru personalul imunizat cu Astra Zeneca, testați la prezența anticorpilor s-au obținut următoarele rezultate: 

  • 85,44% au avut un titru de ≤250U/ml;
  • 1,54% au avut un titru cuprins între 200-250U/ml;
  • 1,54% au avut un titru cuprins între 150-200U/ml;
  • 8,04% au avut un titru cuprins între 100-150U/ml;
  • 2,78% au avut un titru cuprins între 50-100U/ml;
  • 1,23 au avut un titru ≥50U/ml;

Noutăţile partenerilor

comentarii: