image
Sursa foto: Nord News

Nepotul din Dușmani, care și-a înjunghiat ruda pentru a se căpătui cu 6000 de lei, condamnat la 21 de ani de detenție

Tânărul în vârstă de 26 de ani, care a comis cu un an în urmă odioasa crimă din satul Dușmani, raionul Glodeni, a fost condamnat la 21 de ani de detenție.

Cu un an în urmă, Cristi Lefter a comis o crimă care a cutremurat toată comunitatea, și-a înjunghiat mortal unchiul, iar mătușii i-a provocat leziuni corporale grave. Tânărul a sustras banii pe care îi aveau rudele în casă și o pereche de cercei.

Femeia în vârstă de 57 de ani a fost internată în secția traumatologie a spitalului din Glodeni. Ulterior le-a povestit reporterilor despre maltratările la acre au fost suspuși. „A spus, că în această seară cineva din voi trebuie să moară, dar, e posibil să muriți amândoi. Și-a bătut joc de noi, a lăsat casa plină de sânge. M-a pus în genunchi să jur că nu o să-l denunț la poliție. Eu ca să scap, am jurat, doar ca să plece. Nu aveam nici eu putere. El așa mi-a spus, că dacă îl denunț, el are prieteni în spate”, a povestit îndurerată atunci femeia.

După nenumărate încercari de tergiversare a actului de justiției, faptașul odioasei crime și-a aflat pedeapsa. Instanța l-a condamnat cu închisoare pe un termin de 21 de ani, pedeapsa urmând să fie executată în penetenciar de tip închis.

Victima, Valentina Păucă, care a fost amenințată și torturată vreme de câteve ore, a declarat pentru Nord-News că nu-și va ierta niciodată nepotul.

„Mi-a nenorocit familia, soțul mi l-a băgat în pământ, iar pe mine m-a lăsat numai eu știu cum. Nu sunt în stare de nimic. I-au făcut bine (învinuitului – notă red.), poate se vor învăța și alții minte și nu vor face astfel de tragedii. Merită. Eu nu mai sunt femeie cum am fost, mă chinui singurică, vai de capul meu. Mi-a luat sufletul cuminte și harnic și mi l-a băgat în pământ”, a spus femeia.

În opinia procurorului de caz, învinuitul a încercat de câteva ori să tergiverseze procesul de judecată. Acuzatorul  de stat  spune în acest dosar legea a fost pusă în capul mesei, iar pentru crima săvârșită tânărul își merită pedeapsa.

„Suntem mulțumiți de sentința pronunțată, o considerăm legală. Practic, au fost admise toate cerințele acuzatorului de stat în ceea ce privește pedeapsa. Mai mult, după cum am văzut, partea vătămată a fost și ea mulțumită, pentru că a fost admisă și acțiunea civilă înaintată. Învinuitul nu și-a recunoscut vina, nu s-a pocăit. Mai mult, împreună cu avocatul, aceștia învinuiau partea vătămată în comiterea infracțiunii”, a declarat procurorul Pavel Guida.

Inculpatul este obligat să achite suma de 1459 lei desbăgubiri pentru prejudiciul cauzat, care urmează să fie plătite lunar, precum și 200 de mii de lei prejudiciu moral.

Citeşte mai mult despre

comentarii: