image
Sursa foto: Jurnal.md

Țuțu susține că este filat: „Se urmărește plasarea intenționată a unor obiecte sau substanțe interzise la domiciliu”

Fostul deputat PD Constantin Țuțu acuză organele de forţă că ar urmări plasarea intenționată a unor obiecte sau substanțe interzise la domiciliul său, precum și instalarea unor dispozitive electronice în automobil.

Într-o postare publicată pe contul său de Facebook, Țuțu afirmă că se fac „presiuni enorme” din partea instituțiilor de forță, „cu implicarea persoanelor sub acoperire și tot felul de mijloace speciale”. Totul -pentru a i se fabrica dosare penale la comandă.

„Dar cel mai grav este că instituțiile statului și, în mod special, organele de securitate sși forță, pun în aplicare planuri aranjate în altă parte, organizându-mi provocări și situații care mi-ar știrbi imaginea și ar oferi cumva societății un prilej de a mă considera vinovat de toate relele din Republica Moldova”, spune Țuțu.

Fostul deputat PD a anunțat că mâine va sesiza organele competente si corpul diplomatic acreditat în Republica Moldova în legătură cu intensificarea abuzurilor în adresa sa.

„De asemenea, voi sesiza autoritățile competente referitor la provocările care sunt organizate în aceste zile de către organele de securitate și forță, urmărindu-se plasarea intenționată a unor obiecte sau substanțe interzise în domiciliul personal, pentru ca ulterior, la efectuarea percheziției, să se declare că le-au găsit acolo, instalarea unor dispozitie electronice în automobilul meu etc. Dar, cel mai cinic este că se încearcă implicarea familiei mele în toate aceste nelegiuiri”, mai spune Constantin Țuțu.

Amintim că, în martie 2020, fostul deputat s-a predat benevol organelor de drept din Republica Moldova, la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, după ce fusese anterior arestat în contumacie.

Țuțu este cercetat pentru îmbogățire ilicită, trafic de influență și escrocherie în proporții deosebit de mari.

ȚuțuȚuțu

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: