Povestea unei moldovence care și-a luat lumea-n cap de disperare, dar și-a găsit fericirea în Italia

Vera Dormenco avea ani buni munciți în funcția de contabil la o instituție din Căușeni, dar salariul nu era nici aproape de suficient ca să poată locui în Moldova cu doi copii. Era începutul anilor 2000 când a decis să plece peste hotare, dar ca să ajungă în Europa trebuia să treacă frontiera ilegal și să plătească o sumă enormă de bani pe atunci. Era determinată și s-a apucat să facă rost de bani.

Inițial, regulile de plecare erau simple, dar în același timp foarte complicate. După ce a împrumutat bani de la o rudă, urma una dintre cele mai grele discuții. Să-i anunțe pe cei doi băieți ai ei că pleacă. Nu avea altă alegere și nici cale de întoarcere.

Ultima noapte de dinaintea plecării a fost cea mai lungă pentru Vera. Emoții pe care le-a trăit acum 14 ani, le-a scris într-un jurnal.

Când a ajuns la Chișinău a avut parte de o surpriză ce avea să o coste. Traficanții i-au cerut să achite toată suma înainte de a porni la drum. Nimeni nu știa ce urmează să li se întâmple sau care este traseul pe care îl urmează. Și-au păstrat calmul și încrederea că vor ajunge în Italia.

După ce au parcurs peste 1.500 de kilometri, au ajuns în Slovenia. Se aflau ilegal în această țară și trebuiau să se comporte cât mai firesc, mai ales că aveau de petrecut pe acest teritoriu câteva zile.

Credeau că au fost amăgiți și abandonați pe un teritoriu străin. Își pierduseră speranța că vor mai ajunge în Italia, însă în una din zile pe neașteptate au fost contactați de unul din traficanți. Moldovenilor nu le venea să creadă că pornesc din nou la drum și că de Italia îi despart doar 700 de kilometri.

Deși au făcut mai mult de jumătate de drum, greutățile abia începeau. Puteau fi prinși și arestați în orice moment. Vera nu putea admite nici măcar gândul că va fi întoarsă în țară, avea datorii imense, iar în Moldova era imposibil să adune banii.

Se aflau prin pădurile din Slovenia. Cuprinși de frig și frică fiecare își continuau drumul spre o viață mai bună. Avea mai bine de o săptămână de când era plecată de acasă și de două zile se afla pe un traseu necunoscut, unde nici nu apuca să doarmă. Deși inițial nu se cunoașteau între ei, în câteva zile în care au trăit clipe de groază, moldovenii au arătat compasiune și nu s-au lăsat cuprinși de teamă.

Grupul nici nu a înțeles când a ajuns în Italia. Moldovenii erau pierduți și îngrijorați. Știau doar că se află la Trento, un oraș în regiunea Trentino - Tirolul de Sud al Italiei. Destinația finală pentru Vera era Roma, însă femeia nu avea nici cea mai mică idee cum să ajungă acolo.

Era într-o țară străină, limba nu o cunoștea, banii erau pe numărate, însă nici pentru o secundă nu s-a gândit să renunțe. Pe traseul spre Italia a cunoscut-o pe Maria, însă de când au luat-o pe drumuri diferite, Vera nu a mai văzut-o niciodată.

Nu-i venea să creadă că în sfârșit a ajuns la Roma, locul în care visa că va avea parte de un viitor pentru toată familia ei. Imediat ce a coborât din tren, femeia și-a sunat rudele. A trecut prin momente greu de descris și purta o povară pe umeri. Era grija zilei de mâine, dar și faptul că acasă o așteptau cei dragi. În plus trebuia cât mai urgent să-și găsească un loc de muncă.

Atunci când asculta istoriile femeilor care așteptau săptămâni întregi ca să-și găsească un lucru bine plătit, Vera trăia o frică insuportabilă că nu va putea întoarce banii împrumutați.

După câteva zile, a fost abordată de un italian. Vera a înțeles că asta este șansa ei. Deși de ea s-a apropiat un străin pe care îl vedea pentru prima dată, femeia și-a asumat riscul. Ajunsă în casa italianului, i-a cunoscut familia. Atunci a decis să nu plece și s-a apucat de lucru. După ce a înțeles că are un loc de muncă, a sunat acasă și le-a spus copiilor că a ajuns la destinație.

Vera Dormencă a fost nevoită să plece din Moldova, iar migrația forțată a marcat-o pentru toată viața. A trebuit să îndure toate momentele de groază pentru că doar așa putea să-și câștige existența și un viitor mai bun pentru băieții ei. Era în Italia, în țara în care începea o nouă etapă din viața ei. Era determinată să muncească mult și să adune suficienți bani pentru toată familia.

Era departe de casă, iar distanța îi măcina sufletul și ca să poată depăși mai ușor greutățile, femeia s-a apucat să scrie un jurnal. În el și-a întipărit toate amintirile, grijile, lacrimile și dorul de tot ce o lega de Moldova.

Cu timpul s-a obișnuit cu italienii, țara și obiceiurile lor. Faptul că era ilegal a ținut-o departe de cei dragi aproape patru ani. Deși era conștientă că va dura timp până va reveni acasă, nu s-a gândit niciodată că vor fi atâția ani de zile. După patru ani a revenit pentru prima dată acasă. Emoțiile au copleșit-o și nu-i venea să creadă în sfârșit îi va strânge în brațe pe cei dragi.

După aproape un deceniu petrecut în Italia, Vera e convinsă că această țară i-a oferit un viitor fără griji și cu liniștea zilei de mâine. Tot acolo l-a cunoscut pe cel care o susține în toate și îi este alături în orice situație, un bărbat din Italia, care i-a devenit soț.

Italianul are o pasiune aparte pentru ușile din fier. A învățat să confecționeze diferite forme și mărimi. Așa a descoperit cum poate prinde viață și frumusețe o bucată de fier. Și în timp ce el are o pasiune pentru uși, ea crește păsări chiar la Roma. Nici până în prezent nu poate uita cum s-a apucat de pasiunea ei.

Deși pare de necrezut, a avut noroc și așa s-a făcut cu păsări în grădina de la Roma. A reușit din glumă să facă o pasiune. În așa fel, se simte mai aproape de Moldova pentru că bucatele pregătite din păsările pe care le crește au gust de casă. Cel care apreciază tot ce gătește este soțul ei.

Deși își trăiește prezentul la Roma, Vera Dormenco recunoaște că duce dorul de casă.

După toate grijile și nevoile, spune că cel mai așteptat moment de fiecare dată rămâne clipa când ajunge pe strada unde și-a petrecut cea mai mare parte din viața ei.

Poartă recunoștință țării care practic a adoptat-o cu toate problemele pe care le avea. Datorită Italiei a reușit să înțeleagă că lucrurile pot deveni simple și ușoare. Este de peste zece ani printre străini, iar acest lucru a învățat-o o mulțime de lecții. Străinătatea i-a furat la fel de multe. Deși se vede în Italia, Vera lasă loc și gândului că într-o bună zi s-ar putea întoarce acasă.

Trăim într-o societate când pentru a avea strictul necesar pe masă trebuie să înduri frică de moarte și să jertfești cu ani din tinerețe. Așa s-a ajuns ca sute de mii de moldoveni să învețe să trăiască departe de cele mai scumpe persoane din viața lor. În graba și grija zilei de mâine aleg să înfrunte cea mai grea povară pusă pe umeri, depărtarea și străinătatea. An de an, populația Republicii Moldova continuă să scadă. Conaționalii îşi părăsesc țara din cauza lipsei locurilor de muncă şi a unei perspective de viitor. Pierdem oameni competenți care ar putea să transforme țara noastră într-un loc plin de viață. Numărăm străzi pustii și localități pe cale de dispariție. Rămânem restanțieri și cu speranțe că poate într-o zi vom înțelege cât de important este să ne implicăm și să avem conștiență civică.