image
Sursa foto: Profimedia

Lovitură de teatru! Presa din Spania anunță metoda prin care Barcelona vrea să i-l sufle pe Kylian Mbappe lui Real Madrid

Kylian Mbappe (22 de ani) a refuzat sistematic ofertele PSG-ului de a-și prelungi contractul scadent în iunie 2022, iar Real Madrid părea cea mai probabilă destinație a starului francez, în vara viitoare.

Chiar dacă toate datele conduc spre un transfer al lui Kylian Mbappe pe Santiago Bernabeu, presa iberică anunță posibilitatea unei imense răsturnări de situație. FC Barcelona, rivala istorică a lui Real Madrid, ar fi pregătită să-i ofere atacantului lui PSG o primă de instalare fabuloasă.

Înaintea startului acestui sezon, din cauza problemelor financiare, FC Barcelona l-a pierdut pe Leo Messi, cel mai bun fotbalist din istoria clubului, însă catalanii sunt dispuși să facă tot posibilul pentru a-și adjudeca semnătura unuia dintre cei mai buni jucători din lume și, totodată, pentru a le da o lovitură puternică celor de la Real Madrid.

Potrivit AS, gruparea ”blaugrana” consideră că-i va putea oferi lui Kylian Mbappe un bonus la semnătură de 90 de milioane de euro, față de doar 50 de milioane cât ar putea să-i ofere Realul. În plus, Barcelona l-ar putea tenta pe francez cu un salariu anual mai mare decât pe Bernabeu, unde, conform aceleiași surse, n-ar urma să primească mai mult de 17 milioane de euro pe sezon.

Rămâne de văzut dacă banii vor cântări în alegerea lui Mbappe, mai ales că PSG ar fi făcut eforturi financiare uriașe pentru a-l convinge să rămâne pe Parc des Princes, dar campionul mondial din 2018 este hotărât să nu rămână în capitala Franței ”nici pentru tot aurul din lume”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: