image
Sursa foto: economica.net

Transgaz, transportatorul român de gaze: Vom conecta Republica Moldova la reţeaua europeană de gaze până în 2020

Republica Moldova va fi conectată la reţeaua europeană de gaze cel mai târziu în prima parte a anului 2020 şi atunci va putea primi gaze dintr-o multitudine de surse, a declarat, joi, Ion Sterian, directorul general al Transgaz, în cadrul Adunării Generale a Gas Infrastructure Europe, care a avut loc la Bucureşti, informează Agerpres.

„În 2019 - prima parte a anului 2020 vom reuşi ca Republica Moldova să fie conectată la infrastructura europeană de transport gaze. Adică putem duce gaze în primul rând din România, din Marea Neagră, din TAP-TANAP - coridorul sudic din nordul Greciei, dar şi invers, pentru că toate aceste coridoare sunt pe reverse flow (în ambele sensuri - n.r.). Putem duce gaze la Chişinău chiar şi din Marea Nordului”, a spus Sterian.

Transgaz a câştigat, iarna trecută, licitaţia pentru achiziţia operatorului de transport al gazelor din Republica Moldova. „Suntem în procedură de finalizare de transfer”, a precizat reprezentantul Transgaz.

În ceea ce priveşte gazele care vor fi extrase din Marea Neagră, el a spus că acestea vor fi consumate cu prioritate în România.

„Se lucrează la un program guvernamental de alimentare a locuinţelor cu gaze, iar acest lucru va duce la creşterea consumului casnic şi industrial de gaze şi la reducerea consumului de masă lemnoasă”, a susţinut Sterian.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: