Abror Azimov, considerat unul dintre organizatorii atacului care potrivit anchetatorilor a avut caracter islamist, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, a precizat tribunalul militar din al doilea oraş ca mărime al Rusiei.

Alte zece persoane, acuzate de complicitate, în special pentru procurarea de arme, explozibili şi documente false, au fost condamnate la pedepse între 19 şi 28 de ani de închisoare.

Atentatul cu bombă de la 3 aprilie 2017 s-a soldat cu 15 morţi şi aproape 70 de răniţi. Presupusul autor, Akbarjon Djalilov, un tânăr de 22 de ani originar din Kârgâzstan, a fost ucis în explozia survenită între două staţii ale metroului din fosta capitală imperială.

Atentatul a fost revendicat de un grup relativ necunoscut asociat cu Al Qaida, "Batalionul imamului Shamil", a indicat centrul american de monitorizare a site-urilor jihadiste SITE.

Niciul dintre presupuşii complici nu şi-a recunoscut vinovăţia.

Singura femeie dintre cei 11 suspecţi, Şohista Karimova, condamnată la 20 de ani de detenţie, a strigat către judecători să o elibereze, din boxa de sticlă în care se aflau acuzaţii, a constatat o jurnalistă a AFP.

Unul dintre avocaţii apărării, Marat Saghitov, a susţinut că apartamentul clienţilor săi a fost vizat de serviciul de securitate rus FSB "doar pentru că unul dintre locatari îl cunoştea pe kamikaze". "Nu există alte dovezi", a declarat avocatul.