Ultimul drum al Nadejdei Brânzan

Slujba de înmormântare a fost oficiată în biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, locaş sfânt printre ctitorii cărui se numără Nadejda Brânzan şi familia sa. La această biserică, fosta deputată îi atrăgea pe toţi prietenii săi, dar şi pe deputaţii din primul Parlament al R. Moldova. Tot aici, la iniţiativa regretatei, erau ţinute slujbe de pomenire pentru deputaţii care au votat Unirea Basarabiei cu România, în anul 1918.

Prohodul a fost ţinut de preoţii bisericii, în subsolul lăcaşului, din cauză că biserica este încă în construcţie. La slujbă au participat membrii familiei şi câţiva prieteni, din cauza interdicţiilor impuse de autorităţi în perioada stării de epidemie. Nadejda Brânzan a fost înmormântată la Cimitirul Central din Chişinău.

deputat

Despre anii de luptă ai deputaţilor

Nadejda Brânzan a însemnat mai mult decât un simplu enoriaş pentru preoţii bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. La sfârşit de slujbă, parohul lăcaşului, părintele Petru Buburuz, coleg cu regretata deputată în primul Parlament al R. Moldova, le-a vorbit celor prezenţi despre experienţa prin care au trecut împreună în acei ani:

„Doamna Nadejda s-a străduit întotdeauna să privească prin Dumnezeu, să slujească lui Dumnezeu. Au fost drumuri prin care, iată, am început noi, împreună, prin 1988-1989, renaşterea naţională, în care am participat activ, ca şi alţi cetăţeni ai acestui pământ. De atunci încă, fiecare pe terenul său, ne-am străduit să aducem la normalitate toate abaterile care se făcuseră de zeci de ani pe acest pământ. Am fost împreună în Parlament, la adunări festive, la mitinguri legale şi ilegale, am fost şi pe la alte întâlniri de care era nevoie atunci ca să propagăm mişcarea noastră naţională. Cu timpul, ea s-a legat de biserica noastră, care începuse să fie construită un pic mai târziu, în 1994. Nadejda Brânzan a adus cu ea la biserică mulţi deputaţi din primul parlament, mai ales cu ocazia zilei pomenirei eroilor din „Sfatul Ţării”, care au votat Unirea în 1918, pentru care făceam un Parastas. Aici se aduna toată lumea, unde făceam o masă de pomenire pentru eroi. Era plină biserica de intelectuali, deputaţi, enoriaşi, ctitorii bisercii. Aşa ne-am îmbesiricit noi împreună, apoi ea a devenit membră a consiliului bisericesc şi era foarte activă. Întotdeauna venea cu iniţiative, păreri, sfaturi, care ne ajutau. A fost alături de noi chiar şi în mijlocul unui mic război, un fel de raider să-i zicem, când a fost atacat prăintele Viorel, ca să fie luat de la noi. Ea atunci a fost foarte activă, a scris din partea deputaţilor către Mitropolie. Şi Dumnezeu ne-a ajutat şi am biruit. Sperăm că, în viitor, tot aşa va fi”, şi-a adus aminte părintele Buburuz de ajutorul Nadejdei Brânzan pentru biserică.

Părintele Buburuz a spus că Nadejda Brânzan a mers la biserică cât au ţinut-o picioarele. Înainte cu vreo două luni, când deja nu mai putea, au vorbit la telefon şi i-a spus că deja este împăcată cu toate, că aştepta doar mila lui Dumnezeu. „A fost creştineşte, s-a lăsat în voia Domnului. Dumnezeu când vrea, ne lungeşte zilele, când vrea, ni le scurtează. Este un gând în teologia noastră, că Dumnezeu îi cheamă la El pe oameni atunci când sunt cel mai bine copţi: fie copil, fie matur. Noi o vom pomeni cum am pomenit-o şi până astăzi, fiindcă ea, împreună cu fiul său Vadim, şi toată familia, au fost ctitori ai bisericii noastre, pe care noi îi pomenim la toate slujbele. Avem caiteul unde scriem ctitorii şi-i pomenim la toate slijbele. Îndurerată familie, primiţi condoleanţele noastre. Suntem şi noi întristaţi că am pierdut un membru important al bisericii noastre, a vieţii noastre creştineşti, şi ne rugăm Domnului ca s-o odihnească în pace împreună cu sfinţii. Dumnezeu s-o odihnească! Să trăiţi s-o pomeniţi. Hristos a înviat!”, s-a adresat părintele celor prezenţi.

biserica

S-a trecut cu un vis neîmplinit: cu soarta Ţării nerealizată

Părintele Viorel Cojocaru a menţionat că Nadejda Brânzan era o fire foarte paşnică: „Era o făcătoare de pace. Şi atunci se zice: fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema! Într-adevăr, ea este fiica lui Dumnezeu prin felul ei de a fi. O altă calitate pe care o avea, era faptul că foarte bine percepea oamenii, avea un dar de a percepe omul. Personal, m-am ataşat de ea ca de propria mea mamă. Mereu am ţinut cont de sfaturile pe care mi le dădea. Tot eu m-am învrednicit să-i ascult ultima povaţă la căpătâiul ei, când era bolnavă, am mărturisit-o. Mi-a spus toată durerea ei şi m-a rugat să vă anunţ, în procesul prohodirii, sau al înmormântării, că ea nu are pică pe nimeni, nici măcar pe cei care au făcut rău poporului nostru. Zice: „va judeca Dumnezeu. Eu am făcut cât mi-a permis puterea şi voinţa mea să fac. Merg împăcată”. V-a trasmis că vă iubeşte pe toţi. Ce poate fi mai liniştitor, mai tămăduitor, decât acest fel de a expune gândul în faţa morţii? Eu am întrebat-o dacă îi e frică de moarte şi ea zis: „Părinte, mie să-mi fie frică de moarte? Nu!” Curajul acesta de a mărturisi, de a fi, este unul creştinesc, pentru că creştinii nu au frică de moarte. Moartea este o trecere. Este un pod de la o viaţă la altă viaţă. I-am făgăduit că ne vom ruga în biserică aici cât va fi biserica. Şi eu, ca familie, ca prieten, ca un fiu adoptiv al ei, mă voi ruga toată viaţa şi voi avea grijă ca sufletul ei să fie acolo în împărăţia Sa. Mulţumim doamnei Nadejda pentru îndrumările pe care le-a dat bisericii noastre şi o rugăm, acolo unde este ea, să mijlocească pentru noi în continuare. Pentru că, cu siguranţă, pleacă cu un vis neîmplinit: cu soarta Ţării nereailizată, de aceea şi drapelul este atârnat cu panglică neagră. Acolo vor face un alt parlament, sus, la Dumnezeu, şi vor solicita implorând toţi sfinţii, ca să ducă la bun sfârşit idealul pentru care a luptat”, a vorbit părintele Viorel Cojocaru.

biserica

Exemplu demn de urmat

Fiul Nadejdei Brânzan a spus că relaţia dintre părinţii săi ar trebui să servească drept exemplu de dragoste şi încredere pentru mulţi: „ Astăzi o petrecem pe mama noastră, pe bunica copiilor noştri. Pleacă în lumea celor drepţi însă pentru totdeauna va rămâne în inimile noastre, a copiilor, nepoţilor, rudelor, prietenilor, în inimile a mii şi mii de oameni pe care i-a salvat de la moarte în calitate de medic, şi milioane de cetăţeni ai R. Moldova, pe care i-a servit în calitate de membru al primului Parlament, şi unul din liderii mişcării de eliberare naţională, şi ca un om care a iubit oamenii. Pentru noi, copiii şi nepoţii, părinţii noştri au servit şi vor servi un exemplu demn de urmat. Au avut o relaţie cu tata extraordinar de frumoasă. Mulţumim lui Dumnezeu că avem aşa părinţi. Relaţia lor era bazată pe dragoste curată şi pe încredere absolută unul în altul. Este un ideal pe care noi, şi copiii, şi nepoţii, şi toţi ceilalţi, trebuie să-l căutăm toată viaţa, deoarece Dumnezeu este în dragostea bazată pe încrederea absolută. O iubim pe mama şi ne cerem iertare pentru durerea pe care noi, copiii, câte o dată, din voie, din nevoie, i-am produs-o. Ştiu că ea ne iubeşte şi ne vede de sus şi ştie că noi toată viaţa vom urma exemplul lor. E o zi tristă pentru noi, în durere mare, însă undeva în suflet simt că mama se bucură că va găsi sufletul lui tata, că tare mult l-a iubit. Dumnezeu s-o ierte!”, a spus Vadim Brânzan.

Prezent la prohod a fost şi Chiril Moţpan, prieten cu Nadejda Brânzan, care a spus că este foarte greu să vorbeşti despre un prieten la trecut: „Doamna Brânzan face parte dintre oamenii care fac cinste neamului. A fost un om extraordinar, săritor la nevoie, a fost una dintre vocile puternice ale neamului nostru, a Independenţei, alături de alte figuri ale neamului. Cu siguranţă, numele doamnei Brânzan va fi înscris în cartea oamenilor iluştri ai R. Moldova. Regret această despărţire neaşteptată. Ca mulţi oameni de valoare pleacă, cred, întristaţi, pentru că nu au reuşit să-şi vadă realizat idealul pentru care au luptat. Datoria noastră este să continuăm această luptă de trezire naţională, de readucere a Basarabiei în sânul patriei România, un ideal pentru care a luptat. Condoleanţe familiei, tuturor care i-au purtat dragoste . Dumnezeu s-o ierte!”

Redactorul ziarului „Cuvântul”, Tudor Iaşcenco,venit de la Rezina, a menţionat că, într-un interviu acordat pentru această publicaţie, Nadejda Brânzan spunea că a avut în viaţa un vis: să devină juristă, să viziteze Parisul şi să-şi facă o casă pe malul Nistrului cu un nuc în ogradă şi o masă sub el, la care să se adune prietenii şi rudele, la un clit de plăcinte, pe care le făcea deosebit, şi la o vorbă bună.

„Nici unul din aceste visuri nu s-a realizat, pentru că ea şi-a consacrat toată viaţa altora: sănătăţii, colegilor, oraşului natal, Ţării. Tot timpul a promovat trecutul glorios al acestui petic de pământ şi a visat ca Basarabia şi Rezina ei să ajungă în componenţa Patriei Mamă. Mai apoi, ea a spus că este împăcată de viaţa ei şi tot ce a făcut, şi se bucură mult când nepoţii îi spun că se mândresc cu bunica. Doamna Nadejda, prin toate faptele ei, şi-a făcut un loc aparte în istoria Rezinei şi al Ţării. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în lumea celor drepţi!”, a spus redactorul Tudor Iaşcenco.

deces

Pleacă dintre noi Titanii

Maria Brânză, unul dintre prietenii Nadejdei Brânzan, a spus, emoţionată, că a cunoscut-o pe regretată în anii de renaştere naţională:

„Bat clopote de jale în Basarabia, pleacă dintre noi Titanii noştri. Doamna Nadejda a ars ca o torţă, a ars atât de puternic, încât a copleşit cu discernământul, cu iubirea ei, cu dragostea ei de neam, de Ţară, de oameni, pe toţi pe care îi înconjura. Am cunoscut-o în anii 1988-1989, pe valul mişcării naţionale. Ea ne-a adunat în cenaclul „Basarabia”, unde am început cu colectarea semnăturilor pentru limbă, alfabet, independenţă, ca apoi, să ne lege această prietenie pentru toată viaţa, să fim cumătri, să fim prieteni, să fim ca o mamă şi fiică. M-a iubit foarte mult, mereu mă suna, mă întreba cum ne simţim în familie. Cu siguranţă, numele Nadejdei Brânzan va fi înscris în Generaţia de Aur a Basarabiei moderne şi a neamului românesc. Ne va fi greu să trăim fără dumneaei, însă va trebui să trăim cu învăţăturile ei, cu principiile şi valorile morale pe care le-a cultivat, cu iubirea de neam, cu iubirea de Ţară, de biserica noastră românească şi cu iubirea de oameni. Atât de mult ţinea la Mitropolia Basarabiei, considera că un neam cu adevărat se poate uni, în primul rând în jurul bisericii, în jurul Mitropoliei Patriarhiei Române. Exprim condoleanţe în numele tutoror membrilor cenaclului „Basarabia” şi credem că acolo unde pleacă se va întâlni cu ceilalţi membri ai cenaclului nostru şi vor cânta cântecele pe care le iubea atât de mult: „Deşteaptă-te, române!”, „Tricolorul”, „Limba noastră cea română” . Dumnezeu s-o douhnească în pace!”

După prohodul care a avut loc la biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, corpul neînsufleţit al Nadejdei Brânzan a fost dus pentru înhumare la Cimitirul Central din Chişinău. Acolo, s-au adunat şi câţiva colegi de-ai deputatei din primul Parlament, dar şi alţi îndoliaţi de moartea Nadejdei Brânzan. Alexandru Arsene, deputat în primul Parlament, a ţinut să menţioneze despre curajul femeilor deputate din primul legislativ:

„Ne-am întâlnit în parlament, în acea vreme zbuciumată, când se pregătea prima sesiune. Lidia Istrati, cu care erau ca două surori, la microfonul patru, a spus următoarele cuvinte: „Voi spuneţi că creaţi în sfârşit un parlament democratic, dar sunt puţine femei”. Regretatul Ion Vatamanu s-a ridicat şi a spus: „Puţine, dar destule!” Era atâta putere şi energie în aceste femei ale neamului nostru românesc, că ne mobilizau şi pe noi, bărbaţii din parlament, să facem lucruri mari. Regretăm că a plecat luptătorul de pe linia întâi pentru reîntregirea neamului românesc. Dar, ea ne-a lăsat nouă să ducem la capăt acest lucru. Onorată şi dragă deputat al poporului, vă încredinţăm că această cauză pentru care aţi luptat dumneavoastră şi cei care s-au dus, colegii noştri, şi mulţi cetăţeni cu suflet mare, vom reuşi şi o vom duce la capăt! Va fi neamul nostru reîntregit şi, dumneavoastră, din ceruri, de acolo vă veţi bucura. Noi o să ducem acest lucru la capăt!”, a promis colegul Nadejdei Brânzan.

mormint