image
Sursa foto: Jurnal.md

În pofida declarațiilor triumfaliste ale oficialilor, Vladimir Plahotniuc așa și nu a fost adus în Republica Moldova

Fugit din Moldova în iunie 2019, Vladimir Plahotniuc nu a fost adus acasă nici în 2020. Procurorii spun că nu știu unde anume să-l caute. Mai întâi, jurnaliștii au aflat că se ascunde peste ocean. Apoi - ca s-a plimbat prin Europa și a ajuns foarte aproape de hotar - la Iași, România. Ulterior, a ajuns în Orientul Mijlociu. S-a oprit la hoteluri de lux din Turcia, s-a întâlnit acolo cu deputați de la Chișinău și a obținut cetățenia Turciei. Procuratura Generală susține că a făcut tot ce a putut pentru capturarea oligarhului, iar procurorul general, Alexandr Stoianoglo, la un an de mandat, spune că încă mai ”încearcă să identifice metode pentru ca Plahotniuc să fie tras la răspundere”.

Vladimir Plahotniuc a fost anunțat în urmărire internațională încă în 2019, la sfârșitul lunii octombrie, după ce nu s-a prezentat la audieri, fiind citat de mai multe ori de CNA. Tot atunci, judecătorii au eliberat pe numele lui un mandat de arestare preventivă, în absență. Avocatul lui Plahotniuc a declarat în repetate rânduri că nu știe unde se află clientul său și nici nu a precizat cum ia legătura cu el. Apărătorul a respins toate acuzațiile care i se aduc lui Plahotniuc.

Anul 2020 a început cu vești proaste pentru fostul șef al PD. La 13 ianuarie, Departamentul de Stat l-a declarat pe Plahotniuc indizerabil pentru implicare în acte semnificative de corupție. În aceste condiții, el a primit interdicție de intrare sau de prelungire a vizei pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, unde se afla din vara anului 2019. Anunțul a fost făcut chiar de secretarul de stat, Mike Pompeo, un gest la care un oficial de asemenea rang recurge doar în cazuri extrem de grave.

Pe 21 ianuarie, Procuratura Anticoruptie a anunțat că examinarea dosarului penal privind dubla identitate a lui Vladimir Plahotniuc este în plină desfășurare, iar cauza penală pornită în baza infracțiunii de abuz de serviciu, comis în interesul unui grup criminal organizat, este la faza urmăririi penale. Asta pe lângă faptul că din toamna anului 2019, Plahotniuc era cercetat pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari.

În ziua de 31 ianuarie, fotografia lui Vladimir Plahotniuc a fost afișată în premieră pe panourile informative ale inspectoratelor de poliție, în rând cu alte persoane date în urmărire. Imaginea lui Plahotniuc a apărut lângă cea a fostului primar de Orhei, Ilan Sor, a fostului deputat Constantin Țuțu și cea a interlopului Grigore Caramalac.

Pe 18 februarie, ministrul de Interne Pavel Voicu a anunțat că autoritățile de la Chișinău nu au primit încă un răspuns de la Interpol privind anunțarea în urmărire internațională a fostului șef al PD. Asta chiar dacă, la sfârșitul lunii ianuarie, procurorul general spunea că va solicita reprezentanților Biroului central al instituției urgentarea procesului.

În a doua jumătate a lunii martie a venit confirmarea oficială că Vladimir Plahotniuc se află în Statele Unite ale Americii. Ambasada americană la Chișinău nota că Plahotniuc este supus procedurilor administrative de expulzare. ”Asemenea proceduri, inclusiv căile permisibile de revizuire judiciară, pot dura perioade semnificative de timp.", mai spunea Ambasada, după ce la începutul lunii martie, Alexandr Stoianoglo a anunțat că Plahotniuc nu poate fi extrădat din America pentru că nu există un acord de asistență juridică între Republica Moldova și Statele Unite. Iar Igor Dodon a declarat, la scurt timp, că ”probele pe care le dețin procurorii de la Chișinău ar fi insuficiente pentru extrădarea lui Vladimir Plahotniuc”.

Chiar și așa, în luna mai, procurorul general a venit în fața societății cu primele rezultate ale anchetei furtului miliardului și a anunțat că Vladimir Plahotniuc este unul dintre principalii beneficiari ai fraudei bancare. Acesta ar fi obținut cel puțin 100 de milioane de dolari sub formă de credite de la Banca de Economii, prin intermediul grupului Șor.

Atunci, Alexandr Stoianoglo dădea asigurări că se depun toate eforturile pentru ca Plahotniuc să fie adus în fața justiției.

În ziua de 22 mai, Judecătoria Chișinău a emis un nou mandat de arestare pe numele lui Plahotniuc, acesta fiind incriminat pentru ”crearea si conducerea unei organizatii criminale organizate, spalare de bani si comitere de escrocherie, toate in proportii deosebit de mari”. Cele trei capete de acuzare prevăd pedepse cu închisoarea de pana la 15 ani.

Pe 24 iulie, Procuratura Generală a anunțat că Interpol a refuzat să-l dea în urmărire internațională pe Plahotniuc. Potrivit procurorilor, decizia a fost luată în cadrul sesiunii Comisiei de Control a Fișierelor Secretariatului General al Interpol, care a avut loc pe 3 iulie în orașul francez Lion.

Peste două luni s-a aflat că Vladimir Plahotniuc a părăsit teritoriul Statelor Unite. Conform autorităților vamale americane, Plahotniuc a zburat din orașul Miami pe 28 august, fără a fi precizată destinația. De îndată ce informația privind plecarea lui Plahotniuc a devenit disponibilă, primarul de Bălți Renato Usatîi a declarat că acesta se află deja în Turcia. Usatîi spunea că fostul lider al PD a ajuns la Istanbul pe data de 10 septembrie. Potrivit lui, Plahotniuc s-ar întâlni zilnic cu ”politicieni de la Chișinău și cu intermediar de-ai lui Igor Dodon pentru a influența procesele politice din Moldova”.

După două zile de tăcere, Procuratura Generală a anunțat că cere extrădarea lui Vladimir Plahotniuc din Turcia. Procurorii spuneau că au recepționat o notificare oficială de la autoritățile de la Ankara, care arată că Plahotniuc a intrat pe teritoriul Turciei pe 10 septembrie.

Peste câteva săptămâni, o investigație făcută de Jurnal TV arăta că eforturile autorităților de a-l captura pe Vladimir Plahotniuc nu au fost credibile. Mai exact, Chișinăul nici nu a făcut demersul de identificare și extrădare a lui Plahotniuc din România, în perioada 7-10 septembrie, când acesta s-a aflat acolo până a veni în Turcia. Într-un comunicat plasat pe site-ul Ministerului de Interne, pe 30 septembrie, se arăta că Biroul Interpol Moldova a făcut - cităm - ”nenumărate demersuri pe filiera bilaterală către Statele Unite ale Americii, România și Turcia, pentru a verifica unele informații recepționate. MAI deține de mai mult timp informații despre faptul că Vlad Plahotniuc a părăsit Statele Unite și a traversat frontiera cu Turcia și România”, citat închis. Noi am expediat o solicitare oficială de informații către biroul Interpol România, în care am întrebat ”dacă autoritățile de la Chișinău au expediat vreo solicitare, în lunile august-septembrie, către Poliția Română/Biroul Național Interpol pentru identificarea, localizarea și extrădarea lui Vladimir Plahotniuc din România în Republica Moldova. Răspunsul primit a fost unul uluitor - Chișinăul nu a expediat nicio cerere sau demers! Cităm din document - ”Persoana la care faceți referire, în perioada menționată, nu a făcut obiectul vreunei cereri de asistență de cooperare polițienească internațională între Biroul Național Interpol din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și corespondenții din Republica Moldova.”, citat închis.

Mai târziu, Ministerul de Interne a acuzat Jurnal TV că ar răspândi știri false. Potrivit MAI-ului de la Chișinău, ”Poliția Română a răspuns la întrebarea dacă autoritățile din Moldova au comunicat prin intermediul Biroului Interpol și Inspectoratului de Poliție Română, iar răspunsul a fost nu, deoarece comunicarea a avut loc prin alte canale specializate”. Atunci, cel puțin zece site-uri afiliate socialiștilor au preluat mesajul MAI-ului și a lansat atacuri denigratoare la adresa Jurnal TV.

Iar surpriza cea mare a venit la finele lunii decembrie, când procurorul general a anunțat oficial că Vladimir Plahotniuc a obținut cetățenia Turciei, iar extrădarea lui din aceasta țară este una care ridică numeroase probleme. Stoianoglo a declarat că o soluție ar putea fi chiar trimiterea dosarului lui Plahotniuc în Turcia și judecarea lui acolo.

Stoianoglo nu a precizat care ar fi acele învinuiri, altele decât pe dosarul furtului miliardului.

Informațiile privind faptul că Plahotniuc a devenit cetățean al Turciei au apărut în spațiul public în urmă cu aproape trei luni. La începutul lui octombrie, Renato Usatîi a declarat că Plahotniuc a obținut cetățenia turcă în cadrul Programului "Cetățenie prin investiții”, acesta fiind și un protejat al lui Reccep Taiyp Erdogan.

RENATO USATÂI, președintele formațiunii "Partidul Nostru": "Eu cred că în acest an, a avut destul timp pentru a negocia o cetățenie de la Erdogan prin investiții. Sau Erdogan, pentru operațiunea când au fost extrădați profesorii turci. Executor era Dodon, dar în spate se afla Plahotniuc. Vă dați seama, dacă l-a făcut cetățean turc, apoi acum Plahotniuc poate sta cu o țigară în Istanbul și să râdă de noi. "

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: