Slava Davydkin, în vârstă de 43 de ani, a fost ucis după ce s-a plâns că soția lui nu a pus suficientă sare în mâncare, în momentul în care stătea la masă cu mai mulți oaspeți, relatează Libertatea.ro.

Soția lui, Eugenia (31 de ani), a așteptat până când toată lumea s-a dus să doarmă, apoi și-a înjunghiat soțul până când acesta a murit.

La toată scena a asistat și copilul în vârstă de 4 ani al cuplului.

Imediat după ce a realizat ce a făcut, femeia s-a dus în camera alăturată, în care dormeau invitații, unde le-a cerut acestora să sune la ambulanță.

Medicii, însă, nu au mai avut ce să facă și l-au declarat mort pe bărbat.