image
Sursa foto: captură video

Ce spune Natalia Gavriliță, întrebată dacă se vrea premier

Întrebată în cadrul emisiunii „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV dacă vrea să fie Prim-ministrul țării în următorii patru ani, Natalia Gavriliță a dat de înțeles că ar accepta o astfel de propunere, în cazul în care va veni din partea colegilor ei de la PAS.

„Eu sunt pregătită să lucrez pentru oameni, în oricare poziție pe care mi-ar încredința-o colegii. Eu, în cariera mea, înainte de politică nu-mi doream să fiu politician, dar m-am implicat în politică pentru că am înțeles că trebuie să reformăm justiția, trebuie să facem mai multă dreptate, trebuie să facem instituțiile statului să lucreze mai bine și sunt pregătită să contribui acolo unde experiența și capacitățile mele vor fi solicitate”, a declarat Natalia Gavriliță.

De menționat că Natalia Gavriliță a fost înaintată anterior de Președintele Maia Sandu în calitate de candidat la funcția de Prim-Ministru, însă a obținut zero voturi în Parlament, după ce PAS anunțase că este nevoie de dizolvarea Parlamentului.

Emisiunea poate fi urmărită aici.

Noutăţile partenerilor

comentarii: