image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

BCS cere explicații privind paza pentru Robu; Carp: Să vedem dacă-s aceleași riscuri ca în cazul lui Gațcan cu vița de vie

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a cerut audierea în Parlament a conducerii Serviciului de Protecție și Pază de Stat cu privire paza acordată procurorului general interimar Dumitru Robu.

„Propunem audierea SPPS privind temeiurile care au stat la decizia privind paza acordată procurorului general interimar de către președintele Maia Sandu”, a spus deputatul BCS Grigore Novac.

„Ar fi corect ca SPPS să ne spună care sunt cheltuielile și la Gațcan cu vița de vie. Să vedem dacă au fost supuși acelorași riscuri”, a comentat Lilian Carp.

Deputatul PAS s-a referit la cazul lui Ștefan Gațcan care, în iulie 2020, a încercat să plece de la socialiști și să adere la Pro Moldova, însă totul s-a transformat într-un scenariu de filme de acțiune. Gațcan ba pleca dintr-o fracțiune în alta, după care a și dispărut, presupunându-se că acesta a fost chiar sechestrat.

Atunci, la câteva ore după ce Pro Moldova anunțase că Gațcan a fost răpit, el a publicat pe facebook un mic filmuleț într-o vie, în care anunță că este cu familia, că este bine și că n-a fost sechestrat.

Ulterior, la revenirea în Parlament, acesta a beneficiat de pază de stat.

Precizăm că procurorul general interimar, Dumitru Robu, a primit pază de sta în baza unei dispoziții emise de președintele Maia Sandu. Conform legii, paza este oferită dacă se constată o stare de pericol sau dacă există informații despre organizarea de acțiuni prin care s-ar atenta la viaţa, integritatea fizică, libertatea de acţiune şi sănătatea persoanelor vizate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: