image
Sursa foto: thehindu.com

Tony Hall, directorul general al BBC, va părăsi postul în vara acestui an

Directorul general al BBC, Tony Hall, a anunţat luni că va părăsi acest post în vara anului 2020 după ce a condus timp de şapte ani Corporaţia Britanică de Radiodifuziune (British Broadcasting Corporation - BBC).

Într-o scrisoare adresată angajaţilor, Tony Hall, în vârstă de 68 de ani, a mărturisit că renunţarea la acest post a reprezentat "o decizie grea", pe care însă şi-o asumă, având în vedere că pune "interesele organizaţiei" mai presus de "cele personale".

"A fost o decizie grea. Iubesc BBC. Sunt pasionat de valorile sale şi de rolul pe care îl exercită în această ţară, dar şi la nivel global", a declarat Tony Hall, care a preluat postul de director general al companiei britanice de radio-televiziune, finanţată din bani publici, în aprilie 2013, relatează Agerpres.

El a explicat că dacă s-ar fi lăsat "călăuzit de inima sa", atunci nu ar fi plecat niciodată din acest post.

"Totuşi, cred că o parte importantă a capacităţii de lider înseamnă să pui interesele organizaţiei mai presus de orice", a precizat Tony Hall.

Potrivit declaraţiilor sale, este important ca BBC să aibă acelaşi lider în 2022, când se va realiza revizuirea programată a Royal Charter (Carta statutară), ce cuprinde bazele înfiinţării instituţiei, angajamentul faţă de independenţa editorială şi obligaţiile sale publice - precum şi în 2027, când documentul va fi reînnoit oficial, după 11 ani de la intrarea în vigoare a precedentei charte statuare (1 ianuarie 2017).

În scrisoarea adresată subalternilor săi, Tony Hall subliniază că lasă în urmă o companie "mult mai puternică" decât cea din urmă cu şapte ani. "BBC este acum o organizaţie diferită, mai inovatoare, mai inclusivă, mai eficientă şi mai conştientă comercial", a adăugat el.

La rândul său, preşedintele organizaţiei, David Clementi, a subliniat că BBC "a fost norocoasă să îl aibă pe Tony Hall ca director general timp de şapte ani".

El a dezvăluit că membrii consiliului director vor căuta "în următoarele săptămâni" candidaţi pentru înlocuirea directorului general, atât din interior cât şi din afara organizaţiei. De asemenea, ei s-au angajat "să selecteze persoana cea mai calificată pentru acest post".

Noutăţile partenerilor

comentarii: