image
Sursa foto: jurnal.md

PSRM, despre plecarea lui Gațcan: „Ne-a informat că inițial i s-au propus 500 000, în valută, acum suma s-a dublat”

Deputații din PSRM anunță că cererea de plecare din fracțiune a deputatului Ștefan Gațcan a fost adusă la sediul partidului de către fostul deputat PD, actualmente deputat al grupului „Pro Moldova”, Sergiu Sârbu. Mai mult, ei susțin că recent Ștefan Gațcan a fost în vizită la deputatul Corneliu Furculiță și i-a relatat că i s-a propus o sumă de bani ca să plece din partid. Corneliu Furculiță a precizat în cadrul unui briefing că Ștefan Gațcan i-a spus că i s-a propus suma de 500 mii, în valută, dar atunci el a refuzat să plece. „Sunt sigur că acum suma s-a dublat și acest fapt l-a determinat să facă acest pas”, a spus socialistul.

Deputatul socialist Vlad Batrâncea i-a cerut lui Ștefan Gațcan în cadrul briefingului să-și depună mandatul de deputat.

„Împreună cu alți colegi am umblat prin satele din Hâncești ca Ștefan Gațcan să ajungă deputat. Când am făcut campanie electorală pentru el am spus că Parlamentul are nevoie de un medic competent, nu de o prostituată politică, care pentru un milion, două este gata să-și vândă și propria mamă”, a spus Vlad Batrâncea. Acesta a precizat că PSRM va face tot posibilul ca actualul Legislativ să fie dizolvat și să aibă loc alegeri anticipate „pentru a scăpa de traseiști”.

La rândul său, Corneliu Furculiță a menționat că ceea ce s-a întâmplat astăzi, plecarea lui Ștefan Gațcan, „este un lucru rușinos”. „Sunt singur că ați primit o sumă frumoasă, pentru că suma care v-a fost propusă inițial nu v-a satisfăcut. Depuneți mandatul. Banii primiți ar fi bine să-i faceți donație medicilor care luptă cu epidemia de Covid. Sunt sigur că suma a fost cel puțin dublată în comparație cu cea enunțată inițial”, a spus Corneliu Furculiță.

În context, deputații socialiști au declarat că vor depune astăzi o sesizare la Procuratura Generală. Vlad Batrâncea a declarat că a fost martor la discuția dintre Ștefan Gațcan și Corneliu Furculiță, când primul povestea despre oferta financiară care i-a fost făcută ca să plece din partid.

Amintim că deputatul Ștefan Gațcan a anunțat astăzi că părăsește fracțiunea PSRM și aderă la grupul „Pro Moldova”.

comentarii: