image
Sursa foto: jurnal.md

Grup de persoane, reţinut pentru escrocherie; Suma colosală pe care ar fi obţinut-o de la peste 100 de agenţi economici

Mai multe persoane au fost reţinute în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul săvârșirii infracțiunilor de delapidarea averii străine și spălarea banilor, comisă în proporții deosebit de mari, anunţă Procuratura Anticorupţie.

În perioada anilor 2021-2022, cinci persoane au organizat o schemă infracțională prin care au însușit ilegal bani de la agenți economici care comercializează produse petroliere. Prin urmare, aceştia au cauzat un prejudiciu de aproximativ 25 milioane de lei la peste 100 de părți vătămate.

În cadrul investigațiilor efectuate, au fost percheziționate unitățile de transport, oficiile și domiciliile persoanelor vizate în schema infracțională. În rezultatul perchezițiilor, au fost depistate și ridicate telefoane mobile, agende, înscrisuri de ciornă, recipise, facturi fiscale, foi de parcurs, cât și alte documente pertinente, care urmează a fi supuse expertizării și examinării în cadrul cauzei penale.

Pe 22 septembrie 2022, celor 5 persoane reținute le-a fost înaintată învinuirea. Apoi, procurorii anticorupție au depus în instanța de judecată demersuri de aplicare a măsurilor preventive sub formă de arest și, respectiv, arest la domiciliu.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atât timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: