image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Parlamentul se convoacă săptămâna aceasta în ședință plenară; Moțiunea împotriva ministrului Justiției, pe agendă

Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi, 21 octombrie, cu începere de la ora 11:00.

Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința astăzi, data și ordinea de zi a următoarei ședințe plenare.

De asemenea, vor fi dezbătute mai multe proiecte de lege propuse spre aprobare în prima lectură. Printre acestea figurează proiectele de lege pentru modificarea Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, Legii cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative, Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, Legii cu privire la avocatură, Regulamentului Parlamentului.

În prima lectură va fi examinat proiectul de lege pentru ratificarea amendamentelor la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții și la Scrisoarea de însoțire asupra Contractului de finanțare în vederea implementării Proiectului ”Livada Moldovei”.

Totodată, deputații urmează să examineze moțiunea simplă inițiată de Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor împotriva ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco.

În opinia opoziției, guvernarea PAS și Ministerul Justiției „au făcut tot posibilul care să subjuge justiția” și încearcă să întoarcă țara „în perioada statului capturat”. Totodată, BCS a calificat arestarea procurorului general Alexandr Stoianoglo drept un atac împotrica Procuraturii Generale.

Noutăţile partenerilor

comentarii: