Atacantul de 38 de ani a ajuns la 9 goluri de la revenirea în ianuarie la gruparea rossonerilor iar contractul lui expiră la finalul acestui sezon. Ibra a făcut aluzie la un film de Oscar și un rol interpretat de Brad Pitt pentru a explica longevitatea.

"Eu sunt ca Benjamin Button, sunt mereu tânăr, niciodată bătrân. Sper să o țin tot așa să păstrez această forță de a marca, pentru că la final sunt mai obosit.

Unii spun că sunt bătrân, dar eu mă încălzesc mai greu. Am jucat în Italia vreo 7-8 ani și ca atacant nu primești multe șanse să dai gol. De aceea, trebuie să profiți la maximum," a explicat suedezul pentru Milan TV.

Datorită victoriei cu Sampdoria, AC Milan și-a asigurat locul șase la finalul sezonului din Serie A, având un avans de patru puncte față de Napoli, poziție calificabilă în preliminariile Europa League.

În următoarea rundă, ultima din acest sezon, AC Milan va primi vizita celor de la Cagliari, sâmbătă, de la ora 21:45.

Cu cele două goluri marcate cu Sampdoria, Zlatan Ibrahimovic a ajuns la 10 reușite în a doua jumătate a acestui sezon, la AC Milan, formație la care a revenit în iarnă.

Contractul atacantului suedez va expira după partida cu Cagliari, dar, cel mai probabil, va prelungit pentru încă un sezon.

Zlatan a mai jucat la AC Milan între 2010 -2012, iar înainte petrecuse 3 sezoane la marea rivală Internazionale.