image
Sursa foto: Jurnal.md

Patru deputați PDM au părăsit partidul în această dimineață: „Nu mai suntem o echipă”

Încă patru deputați PDM au anunțat în această dimineață că părăsesc partidul. Este vorba de deputații Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc, Elena Bacalu și Oleg Sârbu.

„În urma discuțiilor care au avut loc la ultima sedință a fracțiunii PD am înțeles definitiv că nu mai suntem o echipă, capabilă să facem fata provocărilor de ultima oră, iar luptele interne duc la dezintegrarea acestei formațiuni politice”, a scris pe pagina sa de facebook, Violeta Ivanov.

„Astăzi, împreună cu colegul Vladimir Vitiuc am decis să răspundem apelului fostului coleg Andrian Candu cu privire la necesitatea consolidării opoziției parlamentare în baza unui bloc de solidaritate națională. Nu mai avem timp de ezitări. Trebuie să acționăm prompt și urgent”, a mai adăugat deputata.

În context, Vladimir Vitiuc și Violeta Ivanov au anunțat despre retragerea din majoritatea parlamentară, din fracțiunea parlamentară a PDM și din Partidul Democrat din Moldova.

Și deputata Elena Bacalu a anunțat că nu se mai regăsește în PDM și că își dorește „mai multă libertate în luarea deciziilor”. „Am citit mesajele de “adio” ale unor colegi, m-am regăsit în ele și am conștientizat că vreau și eu sa trăiesc aceleași sentimente de independență și libertate în luarea deciziilor, precum și să fiu auzită, iar prin vocea mea sa fie auziți cetățenii, care m-au votat, pentru a le reprezenta interesele în Legislativ”, a scris pe pagina sa de facebook deputata.

Amintim că anterior au mai plecat din partid Gheorghe Brașovschi și Ruxanda Glavan. Aceștia, la fel, au aderat la grupul „Pro-Moldova”, condus de Adrian Candu.

docdoc
docdoc
docdoc
docdoc

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: