image
Sursa foto: border.gov.md

VIDEO // Braconieri piscicoli, documentați pentru sustragerea dispozitivelor speciale de supraveghere a frontierei

În cadrul unei operațiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite în apele de frontieră, au fost prinși, în flagrant, trei bărbați care pentru a-și ascunde activitățile ilegale au sustras mijloacele speciale de supraveghere a frontierei.

La data de 23 decembrie 2021, în urma obținerii unei informații operative, angajații Direcției regionale Est au inițiat documentarea unui grup de persoane specializat pe pescuit ilicit în apele de frontieră a râului Nistru. Astfel, în ziua organizării flagrantului, persoanele urmau să scoată din apele râului peștele depozitat în juvelnice sub formă de sac, confecționate din plasă, cu transportarea ulterioară a acestora în localitatea Palanca și transmiterea intermediarului pentru comercializare.

Din motivul identificării mijloacelor speciale de supraveghere a frontierei din dotarea Poliției de Frontieră, făptașii și-au întrerupt activitatea ilicită planificată și au hotărât să șteargă urmele prin sustragerea echipamentului.

Ca urmare a acțiunilor de căutare au fost identificați trei cetățeni moldoveni cu vârstele cuprinse între 21 și 50 ani, toți locuitori ai satului Palanca. Aceștia și-au recunoscut vina și au predat benevol mijloacele speciale sustrase. În noaptea trecută din Nistru au fost scoase două juvelnice cu 103 kg pește de diferite specii și trei plase de pescuit, pe care bărbății le foloseau la pescuitul ilicit.

Totodată, în apropiere a fost oprit în trafic un tractor la volanul căruia a fost legitimat un locuitor al satului Palanca, în vârstă de 35 ani. Acesta prezenta vizibil stare de ebrietate, dar și personal a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice. Există bănuială rezonabilă că este în cârdășie cu ceilalți braconieri, ultimul urma să ajute la transportare.

Cazul în continuare este cercetat sub toate aspectele legale. Polițiștii de frontieră examinează circumstanțele aflării și desfășurării activităților ilicite în fâșia de protecție a frontierei, iar pe faptul sustragerii bunurilor a fost început un proces penal, acțiunile persoanelor sus menționate urmând a fi examinate prin prisma art.186 din Codul Penal al Republicii Moldova.

La fel, peștele și echipamentul de pescuit au fost transmise Inspectoratului pentru Protecția Mediului Ștefan Vodă, iar cazul de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate - deferit Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă, conform competenței.

border.gov.mdborder.gov.md
border.gov.mdborder.gov.md
border.gov.mdborder.gov.md
border.gov.mdborder.gov.md

Noutăţile partenerilor

comentarii: