image
Sursa foto: polițiacapitalei.md

Un angajat al MAI a tamponat cu mașina un bărbat la Vadul lui Vodă: Victima s-a stins la spital

Un bărbat de 54 de ani a murit azi dimineață pe patul de spital, după ce a fost tamponat de o mașină în timp ce traversa strada regulamentar.

Accidentul rutier s-a produs ieri seara, în jurul orei 20:00, la Vadul lui Vodă. Automobilul de marca „Fiat” era condus de un șofer de 59 de ani. Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, a declarat pentru Jurnal.md că pietonul traversa strada regulamentar în momentul în care a fost tamponat de autoturism.

Victima a fost transporatată la spital de o ambulanță, iar azi dimineață a pierdut lupta pentru viață.

Șoferul mașinii a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a confirmat faptul că acesta nu era în stare de ebrietate. Șoferul mașinii este un angajat al Serviciului Tehnologii Informaționale al MAI. Ministerul Afacerilor Interne informează că angajatul lor se afla în afara orelor de serviciu.

În cadrul instituției subordonate a fost inițiată o anchetă de serviciu internă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Totodată, de cazul dat se ocupă organele competente.

Poliția a pornit un proces penal în acest caz. Dacă va fi găsit vinovat șoferul riscă sancțiune cu închisoare de la 3-7 ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

comentarii: