image
Sursa foto: Președinte.md

Maia Sandu a avut mai multe întrevederi bilaterale la Batumi; Guvernele de la Chișinău și Kiev vor avea o ședință comună

Președintele Maia Sandu a avut mai multe întrevederi bilaterale în cadrul vizitei de lucru pe care a efectuat-o în zilele de 19-20 iulie la Batumi, Georgia

Maia Sandu a avut o întâlnire în prima zi a vizitei cu Charles Michel, Președintele Consiliului European, cu care a discutat despre rezultatele alegerilor din Republica Moldova și pașii care urmează a fi făcuți după formarea Guvernului.

I-am mulțumit domnului Președinte pentru planul de redresare economică de 600 de milioane de euro pentru țara noastră, anunțat de Comisia Europeană la începutul verii, și pentru deschiderea de a sprijini autoritățile Republicii Moldova în implementarea agendei noastre de reforme. Republica Moldova are nevoie de o transformare internă profundă, iar Uniunea Europeană rămâne un partener important în acest proces”, a precizat Maia Sandu.

În aceeași zi, președintele a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean, Volodymyr Zelenskyy. Cei doi oficiali au abordat mai multe subiecte de pe agenda bilaterală și au convenit că, odată cu instalarea noului executiv de la Chișinău, guvernele Republicii Moldova și cel al Ucrainei se vor convoca pentru a lucra punctual pe subiecte care vizează interesele ambelor state.

Vizita de lucru la Batumi s-a încheiat cu o discuție constructivă pe care președintele Maia Sandu a avut-o cu Salome Zourabichvili, președinta Georgiei.

„Am convenit să extindem contactele la nivel înalt și să găsim soluții inovatoare pentru intensificarea relațiilor economice și comerciale dintre Republica Moldova și Georgia. I-am mulțumit doamnei Președinte pentru invitația la conferință și pentru eforturile sale de a pune în valoare oportunitățile oferite de Parteneriatul Estic”, a menționat, pe finalul aflării sale în Georgia, Maia Sandu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: