image
Sursa foto: jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Zile libere și indemnizații pentru părinți, dacă școala trece în online din cauza Covid; Ce alte măsuri au votat deputații

Angajații vor beneficia de mai multe măsuri de sprijin, în perioada stării de urgență în sănătate publică. Un proiect care conține o serie de modificări a Codului Muncii a fost aprobat, în a doua lectură, de Parlament, cu votul a 76 de deputați.

Documentul prevede că, în cazul în care procesul educațional se va desfășura online, odată cu dispunerea de către autoritățile abilitate a unor măsuri speciale privind asigurarea securității, protecției vieții și sănătății populației, cu acordul angajatorului, se vor acorda zile libere unuia dintre părinți sau a tutorelui, pentru supravegherea copiilor.

În această perioadă, angajatul va primi o indemnizație egală cu cel puțin 50 la sută din salariul de bază. Prevederile se referă la părinții sau tutorii ai căror copii au vârsta de până la 12 ani și la cei care au copii cu dizabilități, care frecventează o instituție de învățământ.

Totodată, pentru a stimula procesul de vaccinare împotriva Covid-19, angajații vor primi zile libere, cu menținerea salariului mediu, pentru implementarea măsurilor speciale în combaterea pandemiei. În acest sens, Guvernul va stabili compensații, din bugetul de stat, pentru angajatorii care oferă această facilitate pentru salariați.

De asemenea, proiectul aprobat prevede și alte facilități pentru persoanele angajate în câmpul muncii. De exemplu, în cazul declarării șomajului tehnic, ca urmare a restricțiilor impuse în starea de urgență în sănătate publică, angajații vor primi o indemnizație, plătită parțial sau integral din bugetul de stat. De menționat că durata șomajului tehnic nu poate depăși patru luni, în cazul unui an calendaristic.

Deputații au mai aprobat completarea Codului muncii cu un articol, care va permite angajatorului să stabilească un regim de activitate redusă, pentru cel puțin o pătrime din numărul total al lucrătorilor. Salariaților cu regim de activitate redusă li se va plăti salariul conform timpului efectiv prestat, iar diferența va fi achitată parțial, din bugetul de stat.

Pentru implementarea acestor măsuri sociale, autorii proiectului au prevăzut, pentru ultimul trimestru al acestui an, cheltuieli în valoare de 285 de milioane de lei.

comentarii: