image
Sursa foto: esp.md

Bălțiul, sufocat de fum de câteva nopți; A fost pornit un proces penal

Locuitorii orașului Bălți se sufocă de un fum dens care învăluie orașul de câteva nopți. Presa locală scrie că fumul învăluie orașul deja mai multe nopți la rând, iar oamenii sunt disperați și se plâng că nici nu pot deschide geamurile. Motivul ar fi incendierea unei gunoiști din apropierea orașului.

Procurorii anunță că au pornit un proces penalpe acest caz.

Astfel, procurorii din Sângerei au pornit un proces penal privind informația difuzată în presă referitor la poluarea aerului din municipiul Bălți, „ca urmare a incendierii gunoiștii din raza satelor Țambula și Bilicenii Noi ale raionului Sângerei”.

„Având în vedere amploarea impactului pe care l-ar putea avea situația mediatizată, procurorii cercetează acțiunile factorilor de decizie la gestionarea gunoiștii”, precizează Procuratura Generală.

La această fază a procesului penal, procurorii au solicitat opinia Inspectoratului pentru Protecția Mediului Bălți și a Centrului de Sănătate Publică Bălți, pentru a stabili dacă au avut loc încălcări ale legii și dacă au fost cauzate prejudicii.

Potrivit legii, exercitarea urmăririi penale în cazul infracțiunilor ecologice ține de competența procuraturii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: