image
Sursa foto: border.gov.md

Doi bărbați au încercat să traverseze frontiera cu permisele de conducere falsificate

Polițiștii de frontieră din punctele de trecere Costești și Cahul au consemnat pe direcția ieșire din țară acte cu indici de falsificare. Documentele au fost remise pentru efectuarea expertizei, iar persoanele care se vor adeveri implicate riscă cercetare penală pentru uz de fals în actele oficiale.

În această dimineață, la linia de control în PTF Costești s-a prezentat un mijloc de transport de model Volkswagen Crafter, la volanul căruia se afla un cetățean al României în vârstă de 31 de ani.

În timpul verificărilor au fost depistate într-un colet o carte de identitate și un permis de conducere, ambele ar fi emise de către autoritățile competente române, cu datele altei persoane. Examinate cu tehnica din dotare s-a stabilit lipsa elementelor de protecție, motiv pentru care s-a întocmit proces-verbal de constatare a ilegalității. Un conațional riscă și el o amendă penală după ce și-a perfectat permisul de conducere moldovenesc prin intermediul unei persoane necunoscute, contra sumei de 350 de euro. Bărbatul în vârstă de 39 de ani s-a prezentat în punctul de trecere Cahul în calitate de pasager a unei mașini de ocazie și urma să ajungă la București.

După ce a fost audiat, locuitorul satului Găvănoasa, raionul Cahul, recunoscând intenția ilegală de al utiliza pe teritoriul altui stat, nu și-a mai continuat călătoria. Ca urmare, polițiștii de frontieră au întocmit procese-verbale de constatare și audiere, iar cercetările vor continua până la elucidarea tuturor circumstanțelor și aplicarea sancțiunii conform legislației în vigoare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: