image
Sursa foto: ft.com

Alte 120 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech au fost donate Transnistriei

Reprezentanții de la Tiraspol, au preluat cele 120 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech din totalul celor 942 de doze ce au fost repartizate cu titlu gratuit localităților din stânga Nistrului și municipiului Bender, se anunță în comunicatul Biroului politici de reintegrare.

Tot astăzi, urmare a unei sesizări remise prin canalul de dialog al reprezentanților politici, prin care Chișinăul a informat despre disponibilitatea de a transmite cu titlu gratuit alte 2000 de doze de vaccin AstraZeneca dintr-un lot nou de donație din partea României pentru Republica Moldova. Specialiștii de profil din regiune au ridicat setul de documente însoțitor, urmând ca în zilele apropiate să revină pentru definitivarea formalităților necesare, transportarea acestora și administrarea în raioanele de est ale țării conform distribuției dispuse de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Concomitent, pe lângă cele 2000 de doze de vaccin AstraZeneca, de la Depozitul Național de Vaccinuri din cadrul Agenţiei Naționale pentru Sănătate Publică urmează a fi ridicate și 2000 de seringi de 0,5 ml pentru procesul de vaccinare și 20 de cutii de siguranță pentru colectarea seringilor utilizate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: