image
Sursa foto: Reuters

Alegerile prezidențiale din Belarus: Şefa echipei de campanie a candidatei opoziţiei a fost arestată din nou

Şefa echipei de campanie a candidatei prezidenţiale de opoziţie din Belarus a fost reţinută sâmbătă, aşa cum s-a mai întâmplat şi joi, informează AFP și Agerpres.

Maria Moroz a fost arestată sâmbătă, a declarat pentru AFP Anna Krasulina, purtătoarea de cuvânt a Svetlanei Tihanovskaia, contracandidata preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat de 26 de ani la putere.

În Belarus, o ţară cu 9.5 milioane de locuitori, au loc duminică alegerile prezidenţiale. Votarea a început, practic, de marţi, înregistrându-se până în prezent o participare de peste 32%, conform informaţiilor furnizate de autorităţi.

Maria Moroz "probabil nu va fi eliberată până luni", adică după vot, a spus Krasulina, adăugând că motivul arestării nu este cunoscut.

Joi, Moroz a fost arestată după o vizită la ambasada Lituaniei, fiind eliberată în cursul aceleaşi zile.

Sâmbătă seara a mai fost arestată o aliată importantă a Svetlanei Tihanovskaia, eliberată ulterior. Este vorba de Maria Kolesnikova, anterior şefa de campanie a lui Viktor Babariko, un fost bancher care intenţiona să candideze la funcţia de şef al statului, dar care a fost arestat.

În plus, consultantul politic Vitali Şkliarov, care a lucrat pentru campanii prezidenţiale în SUA şi Rusia, este acuzat în Belarus că a contribuit la organizarea de manifestaţii şi riscă până la trei ani de închisoare, a anunţat sâmbătă avocatul acestuia. Şkliarov, în vârstă de 44 de ani, cercetător la Universitatea Harvard, s-a născut în Belarus, dar locuieşte la Washington, iar soţia sa este cetăţean american.

Din primăvară, în urma unei mobilizări neaşteptate a populaţiei în favoarea opoziţiei, autorităţile din Belarus au intensificat operaţiunile îndreptate împotriva adversarilor preşedintelui Lukaşenko.

Doi potenţiali candidaţi la alegerile prezidenţiale au fost închişi, ceea ce a determinat-o pe soţia unuia dintre aceştia, Svetlana Tihanovskaia, să preia conducerea curentului de opoziţie. Aceasta a reuşit să strângă mulţimi de o amploare fără precedent la mitingurile sale.

Preşedintele Lukaşenko a denunţat un complot al adversarilor săi, susţinut de mercenarii ruşi, care ar viza destabilizarea ţării şi preluarea puterii. El acuză, de asemenea, Occidentul, şi în special SUA, de complot împotriva sa.

Într-un interviu acordat vineri AFP, candidata opoziţiei a salutat "trezirea" poporului după mai bine de un sfert de secol sub regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, care conduce ţara cu o mână de fier şi este adesea numit ultimul dictator al Europei. În acelaşi timp, Tihanovskaia a declarat că nu trebuie să îşi facă nimeni iluzii cu privire la rezultatul scrutinului, deoarece "fraude neruşinate" au fost deja comise de la începerea votului anticipat, cu atât mai mult cu cât numărul observatorilor independenţi a fost redus la minimum.

Noutăţile partenerilor

comentarii: