image
Sursa foto: Profimedia

Disperarea fraților Klitschko: I-au cerut public Papei Francisc să vină în Kiev, chiar în mijlocul războiului din Ucraina

Celebrii frați Klitschko, Wladimir (45 de ani) și Vitali (50 de ani), își apără țara cu propriile mâini de invazia Rusiei.

Foștii mari boxeri au primit arme de foc de la armata ucraineană și luptă alături de soldați pe frontul din Kiev, unde ar fi ucis deja 6 soldați ruși. La o zi după ce au dezvăluit numărul inamicilor uciși, cei doi au lansat un mesaj adresat marilor lideri spirituali ai lumii.

Într-o postare pe contul personal de Instagram, Wladimir a apărut alături de fratele lui mai mare, iar foștii sportivi i-au cerut Papei Francisc (85 de ani), dar și celorlalți lideri spirituali ai lumii, să vină în capitala Ucrainei pentru a promova pacea și armonia.

"Ce se întâmplă în inima Europei atinge inimile locuitorilor acestei planete, care iubesc justiția și bunătatea, indiferent de religia lor.

Le cer expres liderilor spirituali ai lumii să ia atitudine și să își asume funcția morală care vine la pachet cu rolul lor, dar și pacea promovată de religiile lor.

Astfel, mă întorc spre Preasfinția Lui Papa Francisc, Ahmed Mohamed Ahmed El-Tayeb, Dalai Lama și Chief Rabii și îi invit să vină la Kiev pentru a-și arăta solidaritatea față de poporul ucrainean.

Le cerem să-și arate compasiunea și să se unească în spiritul armoniei de care țara noastră și întreaga lume au nevoie. Să facem din Kiev capitala umanității, spiritualității și a păcii", a fost o parte din mesajul transmis duminică de frații Klitschko pe Instagram.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: