image
Sursa foto: Profimedia

”Ești cel mai bun din lume?” Cum a răspuns Karim Benzema și ce a spus despre Cristiano Ronaldo

Karim Benzema (34 de ani) este unul dintre favoriții din acest an la Balonul de Aur. Jucătorul lui Real Madrid este văzut de multe voci din lumea fotbalului drept cel mai bun atacant din lume la ora actuală.

Chiar Lionel Messi, câștigătorul Balonului de Aur din 2021, a mărturisit că Benzema ar trebui să primească anul acesta cel mai prestigios trofeu individual.

Întrebat dacă este într-adevăr cel mai bun atacant din lume, Benzema a transmis că nu este în măsură să răspundă la această întrebare, însă, în mod cert, face totul pentru a avea evoluții cât mai bune.

”Nu sunt eu cel care poate să decidă dacă sunt cel mai bun atacant din lume. Scopul meu este să dau an de an tot ce am mai bun pentru echipă și întotdeauna să ajut”, a declarat Karim Benzema, citat de Marca.

Întrebat de ce marchează mult mai mult după plecarea lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid, francezul a transmis că alături de portughez stilul său de joc era diferit. Totuși, Benzema a ținut să precizeze că l-a ajutat foarte mult colaborarea cu Cristiano Ronaldo.

”Am marcat mai multe goluri fără Cristiano Ronaldo. Cu el jucam în altă manieră. Cristiano m-a ajutat foarte mult pe teren și în afara lui”, a mai spus Benzema.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: