Deputații PPDA au atras atenția că bugetul Președinției a crescut de la 17 de milioane de lei în 2016, de când Igor Dodon a preluat mandatul, la peste 35 de milioane de lei - sumă care este propusă în Bugetul de stat pentru 2020.

„Între timp atribuțiile președintelui nu au suferit schimbări ca să aibă cheltuieli mai mari. Nu am văzut să fi crescut numărul de personal în asmenea măsură încât cheltuielile să se dubleze. Propunem ca acești bani fie redirecționați pentru fondul de susținere a populației. Acest fond oferă ajutoare materiale pentru persoane cu dizabilități, compensarea cheltuielor pentru corpurile neînsuflețite ale cetățenilor RM de peste hotare, etc. Acești bani care se duc la președinție s-ar putea duce la oamenii săraci”, a declarat Vasile Năstase.

Mai exact, din cheltuielile tăiate de la Președinție, Platforma DA propune ca veteranilor de război să li se acorde câte 1500 de lei lunar.

„Ar însemna pentru un număr de aproximativ 500 de veterani cu grad de invaliditate 750 de mii de lei lunar sau 9 milioane de lei anual. Cred că domnul Dodon care de multe ori își declară afențiunea și dragostea față de veterani își va mai tăia din pofte”, a menționat Chiril Moțpan.

Prezicăm că proiectul Bugetului de stat pentru 2020 a fost aprobat în prima lectură de Parlament. În aceste zile fracțiunile parlamentare propun amendamte, iar ulterior proiectul urmează să fie dezbătut în lectura a doua.