image
Sursa foto: Jurnal.md

Tragedie la Costești: Un bărbat s-a electrocutat și a căzut de la înălțime în timp ce efectua lucrări la un pilon

Tragedie la locul de muncă. Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Costești a decedat după ce s-a electrocutat și a căzut de pe un stâlp de înaltă tensiune.

Totul a avut loc ieri într-o curte din satul Costești, Ialoveni, poliția fiind alertată la ora 12:05.

Potrivit ofițerului de presă al IP Ialoveni, Silvia Vetcu. bărbatul de 39 de ani era angajat al unei companii de televiziune din Chișinău.

Victima efectua lucrări în localitatea Costești, iar la un moment dat a căzut de pe pilonul de înaltă tensiune pe un șopron. În urma căderii a suportat leziuni care au dus la decesul acestuia până la sosirea serviciului medical”, a declarat ofițerul de presă.

În urma examinării de către medicul legist, pe degetele mâinii au fost depistate arsuri caracteristice electrocutării.

Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.

Noutăţile partenerilor

comentarii: